Jandarm decorat pentru o misiune în Afganistan, găsit spânzurat într-o pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un jandarm dat dispărut în urmă cu două zile a fost găsit spânzurat într-o pădure din localitatea vâlceană Galicea. Bărbatul în vârstă de 45 de ani era locotenent colonel în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, fiind decorat pentru profesionalism în urma unei misiuni în Afganistan. Soţia a fost cea care a alertat autorităţile.

Locotenent colonelul Viorel Cristea din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea a fost găsit spânzurat într-un sat din comuna vâlceană Galicea

Bărbatul de 45 de ai a fost decorat cu „Steaua Afganistanului”, în 2016, pentru activitatea desfăşurată în cadrul unei misiuni NATO - „Resolute Support”, din anul anterior.

Medalia a primit-o din partea preşedintelui Poloniei, fiind decorat la sediul Ambasadei Poloniei la Bucureşti, alături de un alt jandarm român. Este vorba despre o decoraţie poloneză dedicată celor care s-au distins în misiunile din Afganistan, „o mărturie a relaţiilor apropiate şi prieteniei cu Jandarmeria Română, dar mai ales o dovadă incontestabilă a profesionalismului jandarmilor români”, după cum se specifica într-un comunicat de presă de la acea vreme. 

În data de 15 aprilie anul curent, soţia i-a anunţat dispariţia, iar de atunci s-au demarat cercetările. În această după-amiază a fost găsit spânzurat într-o pădure din apropierea locuinţei socrilor săi.

Bărbatul se afla în concediu şi nimeni nu înţelege ce anume l-a determinat să-şi pună capăt zilelor. 

Se fac cercetări pentru a se afla dacă este vorba despre o sinucidere sau o crimă, fiind luate în considerare toate variantele posibile ca în cazul oricărei morţi suspecte.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană