Un tânăr vrea să deschidă o reţea de cabinete în satele sărace. „Dacă în Irak s-a putut, cum să nu se poată şi la noi?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr implicat în activităţi şi proiecte de voluntariat, vrea să dezvolte o reţea de cabinete stomatologice în satele din România, locuri în care se simte cel mai mult nevoia unor astfel de facilităţi.

Ionuţ Ursu (29 de ani) intenţionează să-şi pună proiectul în practică prin intermediul unui ONG-ului pe care l-a înfiinţat, Asociaţia "Volunteer for Life" (Voluntar pentru viaţă) şi cu implicarea autorităţilor locale.

„Am dori să înfiinţăm circa 30 de cabinete în 15 localităţi din mediul rural unde oamenii să aibă posibilitatea de a face un consult, tratament şi să-şi rezolve problemele dentare. În plus, vrem ca persoanele care ajung la cabinete să primească gratuit periuţe şi pastă de dinţi, şi să fie educaţi în ce priveşte igiena orală, capitol la care sunt mari carenţe, mai ales în localităţile din rural“, spune Ionuţ.

Proiectul va demara în partea a doua a acestui an, după ce vor fi iniţiate discuţii cu primarii din zonele vizate. 

„Vrem să discutăm şi cu cei de la Colegiul Medicilor Dentişti din judeţele respective, cu primarii şi cu autorităţile judeţene. O problemă va fi ca primăriile să pună la dispoziţie spaţiile pentru cabinete şi a doua va fi de a găsi medici şi asistente disponibili să deservească aceste cabinete care vor funcţiona sub tutela administraţiilor locale“, a mai menţionat Ionuţ Ursu.

Tânărul, originar din judeţul Neamţ, ar vrea ca primul proiect să fie pus în practică în localităţile din zona Văii Muntelui, chiar în acest judeţ. 

„De partea de dotare a cabinetului ne vom ocupa noi, ca asociaţie de voluntariat cu ajutorul sponsorilor. Dacă am dori, de exemplu, să facem un cabinet în comuna Ceahlău, unde e zonă turistică, nu cred că nu găsim un număr de pensiuni care să sprijine achiziţia de echipamente şi medicamente. Ţinta noastră o reprezintă judeţe din Moldova- Neamţ, Vaslui, Suceava, Botoşani, din sudul ţării Dolj, Olt, şi Tulcea, unde cu adevărat, oamenii au probleme la acest capitol al sănătăţii“

Ionuţ Ursu mai spune că ideea i-a venit după proiectele similare pe care le-a dus la bun sfârşit în urma expediţiilor pe care le-a întreprins în ultimii ani în Nepal şi Irak. 

„Dacă în ţări lovite de cataclisme naturale sau de război s-a putut, nu văd de ce nu s-ar putea şi la noi să putem face aşa ceva. În Irak am reuşit să deschidem un astfel de cabinet care a rămas în administrarea Consiliului Local Mosul, iar cei 4 medici şi 4 asistente angajaţi sunt plătiţi pentru o perioadă de doi ani de ONU. La fel, în Nepal, am reuşit cu ajutorul sponsorizărilor din România să dotăm un cabinet cu echipamente, iar acolo au fost angajaţi doi medici şi două asistente“, mai spune  Ionuţ Ursu.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani