Mănăstirea seculară tranformată de regele Carol I în puşcărie, reabilitată cu fonduri europene FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vechea biserică a Mănăstirii Bisericani este într-o avansată stare de degradare FOTO Bisericani.mmb.ro

Graţie Planului Naţional de Redresare şi Rezilenţă, biserici şi mănăstiri seculare vor fi reabilitate, între ele fiind şi una care a fost transformată în puşcărie de regele Carol I

Douăsprezece rute culturale şi turistice vor apărea pe harta

României, fiind vorba despre obiective incluse în patrimoniul naţional, care vor fi reabilitate cu fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

În acest sens, pe 6 aprile 2022, au fost aprobate ordine comune ale miniştrilor Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Antreprenoriatului şi Turismului, Culturii şi Dezvoltării,

Lucrărilor Publice şi Administraţiei. 

Printre ele se află şi două aşezămintede cult din Neamţ, Biserica „Buna Vestire“ a fostei Mănăstiri Bisericani şi Biserica din lemn „Buna Vestire“ din Poloboc, comuna Rediu. Prima va face parte din Ruta mănăstirilor,

alături de alte şapte din din judeţele Suveava, Botoşani, Iaşi şi Vaslui. 

Celălalt lăcaş este prins în Ruta bisericilor din lemn, din

care fac parte 30 din Alba, Bistriţa Năsăud, Bihor, Botoşani, Timiş, Vâlcea, Mehedinţi, Argeş, Vrancea, Arad, Maramureş şi Iaşi. Mănăstirea Bisericani este o ctitorie a voievodului Bogdan al III-lea Vodă, fiind zidită între anii 1508 şi 1512. Se spune că a fost fondată pe temelia unei biserici din lemn, cu hramul „Buna Vestire“, din a doua jumătate a secolului al XV-lea, care a fost construită de sihastrul Iosif şi ucenicii lui, veniţi din pustiul Iordanului. 

A avut o istorie zbuciumată, fiind prădată şi arsă de nenumărate ori. După cum scria istoricului Nicolae Iorga, piatra de temelie ar fi fost pusă de voievodul Ştefan cel Mare, construcţia efectivă fiind în anii domniei lui Bogdan al III-lea (1504-1517). În 1627, Miron Barnovschi şi mama sa, Elisabeta, construiesc trei turnuri ce marcau colţuri ale incintei, iar în 1637, în timpul domniei lui Vasile Lupu, s-a construit un corp de chilii, trapeza (sala de mese) şi clisiarniţa (camera pentru veşminte şi obiecte de cult). 

La începutul secolului al XVIII-lea, era printre cele mai importante aşezăminte din Moldova, Dimitrie Cantemir consemnând-o ca fiind printre puţinele de pe Valea Bistriţei. A urmat o perioadă nu tocmai

propice pentru mănăstire, astfel că Biserica „Buna Vestire“ ajunge într-o stare precară, dar în 1786 este refăcută din temelii, după cum se arată pe pisania de la intrare: 

Jefuită de turci, tătari şi eterişti 

„Această sfântă biserică ce se prăznuieşte Buna Vestire, fiind zidită de Ştefan Vodă fiul lui Bogdan Vodă, din leat 7020 (1512) şi fiind învechită şi pornită spre răsipire s-au prefăcut din temelie de

iznoavă cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu, în zilele luminatului Domnului nostru Constantin Dimitrie Moruzu Voievod, prin silinţa şi osteneala ieromonahului Ioil, egumen de Bisericani, leat 1786,

iunie 29“. Numai că, în pisanie este o eroare în ce priveşte data primei zidiri (1512), deoarece Ştefăniţă Vodă a urcat pe tron în 1517“, se menţionează pe site-ul www.crestinordodox.ro. 

Actuala biserică a Mănăstirii Bisericani FOTO Trecător.ro

   

În 1476, după bătălia de la Războieni, biserica din lemn a fost jefuită şi incendiată de turci, iar în 1498, de tătari. În 1821, în vremea Eteriei, mănăstirea a fost iarăşi prădată, dispărând multe din vechile odoare ctitoresti. După reforma agrară din 1864 a lui Cuza, aşezământul intră în declin, iar în 1873, regele Carol I transformă clădirile în penitenciar. Apoi, în 1911 se înfiinţează un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză. 

În ceea ce priveşte Biserica de lemn „Buna Vestire“ din comuna Rediu, a fost ctitorită de un mare

boier moldovean, Alecu Krupenski, zis „Poloboc“, de la numele căruia şi-a luat denumirea şi satul. A fost construită în 1728, păstrând în interior una dintre cele mai frumoase şi valoroase catapetesme întâlnite în bisericile de lemn din Neamţ. Lăcaşul este într-o stare avansată de degradare şi pentru că, din, 2000 nu se mai fac slujbe. 

Biserica din satul Poloboc a fost construită în 1728 FOTO MonumenteNeamt.ro

„Biserica are un plan treflat, cu abside laterale şi altarul rotunjit. Este clădită din bârne suprapuse, pe temelie de piatră, căptuşite în interior şi exterior cu scânduri de brad vopsite în ulei gri; acoperişul iniţial din draniţă a fost înlocuit cu tablă galvanizată, mai rezistentă. Se remarcă prin proporţiile însemnate, naosul încăpător şi bolţile înalte şi voluminoase“, se precizează pe MonumenteNeamt.ro. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un pui de urs „căzut prizonier“, poveste cu final fericit. Cum a fost salvat din locul unde rămăsese captiv

Un preot şi o doctoriţă, arestaţi pentru corupţie, au cerut judecătorilor clemenţă. Ce a decis instanţa

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna