Mamă şi frate, în pericol de moarte. Caz de violenţă extremă într-o familie din Neamţ

0
Publicat:

Într-o familie din Neamţ, un caz de violenţă extremă s-a soldat cu arestarea preventivă a făptaşului. În pericol de moarte au fost mama şi un frate al agresorului, care-i acuzat de tentativă de omor.

Autorul a fost arestat preventiv de către judecători FOTO Arhiva Adevărul

Pe data de 21 octombrie 2023, magistraţii de la Tribunalul Neamţ au dispus privarea de libertate, pe o perioadă de 30 de zile, a unui bărbat de 36 de ani, din satul Pluton, comuna Pipirig. Incidentul avusese loc, cu două zile înainte, la locuinţa unei familiei. În primă fază, agresorul s-a manifestat violent faţă de mama sa.

„Pe fondul consumului de alcool, între un bărbat şi mama sa în vârstă de 71 de ani, ar fi avut loc un conflict spontan, în urma căruia i-ar fi adresat femeii ameninţări şi ar fi exercitat asupra acesteia acte de violenţă. În conflict a intervenit fiul mai mic, de 34 de ani, care a fost lovit cu un cuţit de bărbatul de 36 de ani“, a declarat inspector Ramona Ciofu.

Victima a fost transportată la spital, pentru salvarea vieţii intervenindu-se chirurgical. În primă fază, poliţiştii au început efectuarea urmăririi penale pentru ameninţare şi violenţă în familie. Expertiza medico-legală a atestat că fratele autorului a fost la un pas de moarte, urmând apoi arestarea preventivă, pentru tentativă de omor.

Ultimul caz în care s-a decis privarea de libertate pentru violenţă în familie a avut loc acum câteva zile. Pe 18 octombrie 2023, Judecătoria Târgu Neamţ l-a trimis după gratii pe un individ de 34 de ani, deoarece a încălcat un ordin de protecţie de care beneficia soţia. A ignorat cele stipulate în actul juridic, apropiindu-se de consoartă la mai puţin de 50 de metri.

„Pe 17 octombrie, cadrele Poliţiei oraşului Târgu Neamţ au fost sesizate de către o tânără, de 25 de ani, din Sagna, cu privire la faptul că soţul ei a încălcat ordinul de protecţie, emis de Judecătoria Târgu Neamţ, la 1 august 2023, pentru o perioadă de 6 luni“, comunica purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Neamţ.

S-a mai constatat că nemţeanul în cauză „gafase“ şi pe data de 23 august, apropiindu-se de persoana vătămată şi de locuinţa acesteia la o distanţă mai mică decât cea prevăzută, întocmindu-i-se dosar penal. Era cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie. Recidiva i-a adus arestarea.

Conform unei statistici a Poliţiei Neamţ, în primele 7 luni din 2023, au fost 2.058 de intervenții la cazuri de violenţă în familie, 563 dintre acestea fiind în mediul urban şi 1.495 în rural. În 200 de speţe au fost emise ordine de protecţie provizorii, fiind dispuse peste 400 de măsuri de protecţie. În 110 cazuri, victima a refuzat emiterea unui act care să o protejeze.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”