Imagini de groază cu un vânător atacat de urs, în Neamţ. Animalul tranchilizat s-a trezit brusc din somn VIDEO

0
Publicat:

Imagini de groază, cu un vânător atacat de urs, au fost publicate de AJVPS Neamţ. Animalul tranchilizat s-a trezit brusc din somn, după ce rămăsese captiv în sârmele din gardul unui sătean.

Ursul a fost împușcat de un coleg al victimei FOTO Primăria Poiana Teiului

Filmuleţul despre cum a decurs o operaţiune de eliberare a unei sălbăticiuni, care s-a terminat într-un mod total neaşteptat, a fost postat pe pagina de Facebook a Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Sunt scene de coşmar, în care se poate vedea cum ursul s-a repezit şi l-a încolţit pe omul aflat în apropiere.  

Neverosimilul eveniment a avut loc pe data de 5 august 2023, în satul Săvineşti, comuna Poiana Teiului, localităţi aflate la poalele masivului Ceahlău. La ora 07.10, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ anunţa că a fost semnalată prezenţa unui urs, animalul fiind captiv în sârmele unui gard. A fost constituită o echipă de intervenţie şi s-a decis tranchilizarea sălbăticiunii.

Urma să fie eliberată când nu mai constituia un pericol. În momentul în care un vânător s-a apropiat pentru a tăia sârmele în care era încurcat exemplarul, acesta s-a trezit şi a atacat. Prezenţă de spirit a avut un coleg al celui aflat în primejdie de moarte, care a tras, reuşind să ucidă ursul. Victima a suferit leziuni grave pe mâini, torace şi picioare, fiind transportată la spital.

„Am mers acolo cu membrii comisiei şi s-a constatat că ursul era prins într-un gard. Medicul veterinar a tranchilizat ursul, iar când s-a considerat că este adormit s-a încercat eliberarea. Şi-a revenit şi a atacat vânătorul care efectua procedura. Un alt vânător a tras două focuri de armă, ursul fiind anihilat“, declara Ana Ancuţa, primarul de la Poiana Teiului.  

De ceva vreme, oamenii din satele comunei Poiana Teiului sunt terorizaţi de sălbăticiunile care intră prin gospodării, mai ales noaptea, ucigând animale crescute de localnici. În doar două săptămâni au fost în jur de cinsprezece atacuri, astfel că, la sfârşit de iulie 2023, s-a cerut derogare de la Ministerul Mediului pentru împuşcarea a patru urşi.

  Un răspuns nu a sosit încă. La Poiana Teiului, pe două fonduri de vânătoare sunt monitorizate circa 37 de exemplare de urs brun, cu mult decât ar fi normal. Dintre ele, patru masculi (pentru care s-a cerut împuşcarea) şi o ursoaică cu doi pui au creat distrugeri în gospodăriile populaţiei.Pe Facebook, un comentariu al unui sătean, Gheorghe Ferestaoariu, este elocvent: „Dorm noaptea cu toporul la cap şi drujba la uşă“.  

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026