Gest de bravură al unui pompier din Neamț: a salvat o bătrânică în condiții ce păreau imposibile

0
Publicat:

Un gest de bravură al unui pompier din Neamţ a dus la salvarea unei bătrâne. Incendiul devastator a fost descris elocvent de cadrele ISU, participante la misiune, care au declarat: „La 10 metri de locuinţă, căldura nu te lasă să te mai apropii“.

Incendiul a provocat daune enorme FOTO ISU Neamț

Detalii despre nedoritul incident au fost comunicate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“. A avut loc în noaptea de 8/9 octombrie 2022, solicitându-se ajutor în comuna Gârcina, unde ardea o bucătărie de vară. Ulterior au fost date şi alte detalii, incendiul fiind unul de mare amploare.

Încă înainte de intrarea în localitate, vâlvătăile portocalii şi roşii ce brăzdau cerul nopţii anunţau că situaţia era mult mai complicată. Prin staţie, dispeceratul transmitea că incendiul s-a propagat la locuinţă, astfel că şeful intervenţiei a cerut suplimentarea echipajelor, fiind patru în total.

„Când pompierii nu aveau încă echipate aparatele de respirat în medii toxice, persoanele aflate în curte au anunţat că mama proprietarei este în casă. La 10 metri de locuinţă, căldura degajată nu te lasă să te mai apropii. În doar câteva secunde, plutonierul Samuel Găvriluţ a intrat în casă, secondat de comandant“.

Acestea sunt precizările Irinei Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. A mai detaliat că plutonierul a descoperit-o pe bătrâna de 79 de ani în mijlocul unei camere, speriată, ţinându-se de un cadru metalic: „În doar un minut, Sami a dus bătrânica la ambulanţă. Abia apoi a urmat lupta şi după câteva ore militarii au încheiat misiunea“.

Plutonier Samuel Găvriluț FOTO ISU Neamț

Din nefericire, incendiul a provocat daune imense. Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 180 de metri pătraţi, mansarda cu toate bunurile din interiorul acesteia, aparate electrocasnice, articole vestimentare, obiecte de mobilier şi materiale textile din  camere de la parter.

Distruse au fost și două anexe gospodăreşti de lângă locuinţă, care aveau o suprafaţă de 60 de metri pătraţi, o magazie cu 20 de metri cubi de lemn, un adăpost pentru animale în care se aflau şase iepuri şi 30 de pasări. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte