Trei oraşe au ajuns în etapa finală „Destinaţia Anului 2022”. Oradea, Bucureşti şi Timişoara au rămas pe dinafară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: destinatiaanului.ro

Scorul fiecărei destinaţii a fost calculat pe baza votului publicului şi a votului juriului, iar localitatea aflată pe primul loc în regiunea şi categoria ei a mers mai departe în etapa Finalei Naţionale.

Aproape 22.000 de români au nominalizat destinaţiile preferate în competiţia vacanţelor în România, iar 25 de membri ai juriului (bloggeri şi experţi în turism) au adus propria perspectivă asupra destinaţiilor calificate în finala etapei regionale.

Astfel, oraşele Iaşi, Braşov şi Târgovişte au ajuns în etapa finală, eliminând în etapa regională oraşe precum Bucureşti, Timişoara, Oradea, Suceava, Buziaş, Sovata şi altele. 

Trei criterii au stat la baza jurizării: atractivitatea obiectivelor şi experienţelor turistice din destinaţie, implicarea comunităţii, evidenţiată prin investiţii în infrastructură şi acţiuni de promovare realizate în ultimii doi ani şi puterea brandului de destinaţie.

Categoria “Localităţi turistice” a adus multe noi descoperiri. O competiţie puternică între destinaţii cu natură, cultură, experienţă şi poveste. În acest an, toate cele trei câştigătoare etapei regionale sunt destinaţii de munte, remarcabile prin cadrul natural dar şi prin experienţele deosebite sportive sau culturale pe care le oferă: Topliţa, Brezoi şi Dărmăneşti, se arată pe site-ul destinatiaanului.ro.

Membrii juriului au acordat o recomandare specială pentru Sibiu în categoria City Break şi Sfântu Gheorghe (Delta Dunării) în categoria Localităţi Turistice.

Vă recomandăm să citiţi şi:

„Minunile” din garajele clujenilor. După descoperirea unei crame, acum a fost găsit un strung industrial FOTO

Continuă incendiile misterioase în Rusia. Centrala GRES-2 din Sahalia a luat foc VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani