Festival al comunităţii LGBTQ la Iaşi. „E momentul să facem un pas înainte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Rise OUT

Festivalul se adresează persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender, organizatorii subliniind că aceste activităţi reprezintă un pas important pentru ca Iaşul să se alăture celelalte oraşe din ţară în cadrul cărora au loc astfel de evenimente.

Vineri, 10 septembrie, la Iaşi începe „Festivalul Comunităţii LGBTQ din Iaşi – Iaşi Pride 2021". Dedicat persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender, festivalul este organizat de Asociaţia Rise OUT, primul ONG dedicat comunităţii LGBTQ din Iaşi. 

„Pride înseamnă mândrie, însă îi este dat dublul sens de demnitate, deoarece Iaşi Pride este un festival care exprimă demnitatea comunităţii LGBTQ. E momentul să facem un pas înainte", subliniază organizatorii.

Potrivit acestora, scopul festivalului este de a crea mai multă conştientizare asupra comunităţii LGBTQ, iar oamenii sunt invitaţi să cunoască mai bine persoanele din această comunitate, să interacţioneze şi să afle ce înseamnă Pride.

Nu va exista un marş, dar va avea loc un traseu pe biciclete.

„Evenimentele nu vor avea o foarte mare amploare, pentru că numărul de participanţi nu va fi foarte mare, dar le-am gândit pentru a fi foarte diverse, să fie mai mult în jurul weekend-urilor. Din păcate, marş anul acesta nu vom avea, dar vrem să avem un traseu pe biciclete", afirmă Cosmin Grădinariu, preşedintele organizaţiei Rise OUT, adăugând că manifestările au drept element central conştientizarea. 

Festivalul se va desfăşura în perioada 10 septembrie - 1 octombrie, iar prima manifestare va avea loc vineri seară, 10 septembrie, la Acaju. Weekend-ul continuă sâmbătă, cu vernisajul expoziţiei "Istorii queer reunite", la galeria de artă „N. Tonitza", iar duminică va avea loc un concert de queer covers de la Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei, la Gist. 

În următoarele săptămâni vor avea loc proiecţii de film, concerte, discuţii pe teme de sănătate mintală şi sexuală, dar şi discuţii despre feminism intersecţional, performance cu drag queens şi voguing, testări HIV gratuite, yoga sau petrecere Pride. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Franţa, procesul Bataclan. Tupeu de terorist: „Vreau să ştiu dacă victimele din Siria şi Irak vor putea lua cuvântul aici“

Comisarul-şef anchetat penal pentru că a vândut permise auto: „Procurorii au ridicat banii soacrei din batistă” 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră