Cerşetori care mimau handicapuri, sancţionaţi de poliţişti. Apelau la mila trecătorilor în faţa Mitropoliei din Iaşi

0
Publicat:

Imaginaţia cerşetorilor români întrece orice aşteptare, iar pentru a obţine mila trecătorilor aceştia au ajuns să apeleze la diverse metode, care mai de care mai inventive.

Cerşetor SURSĂ Arhiva Adevărul

Aceasta este şi situaţia a doi bărbaţi din Iaşi, care au încercat să-i păcălească pe trecători. Cei doi cerşeau chiar în centrul oraşului, în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Ghinionul lor a fost că în zonă s-a aflat, în acel moment, un echipaj al Poliţiei Locale, care a intuit modalitatea prin care aceştia încercau să obţină bani de la trecători. Totodată, oamenii legii au descoperit că aceştia nu erau oameni fără adăpost.

Astfel, poliţiştii au decis să-i îndrume pe cei doi către domiciliu şi să-i sancţioneze cu amenzi de câte 100 de lei. De menţionat este faptul că această întâmplare nu este singulară. În Iaşi, poliţiştii se confruntă des cu astfel de cazuri, mulţi cerşetori care mimează handicapul fiind depistaţi mai ales în centrul oraşului dar şi în alte cartiere. 

Amenzi uriaşe într-o singură zi

Pe data de 13 februarie, poliţiştii locali din Iaşi au intervenit la 28 de solicitări telefonice, primite de la cetăţeni. Astfel, au fost legitimate nu mai puţin de 167 de persoane şi au fost întocmite 108 procese verbale.

„În ziua de 13 februarie, poliţiştii au patrulat pe raza municipiului Iaşi şi au întreprins activităţi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, fluidizarea traficului rutier şi pietonal, disciplina în construcţii, protecţia mediului şi pază şi control în clădirile de utilitate publică", au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi.

Totodată, oamenii legii au aplicat şi sancţiuni, în funcţie de gravitatea faptei. Astfel, suma amenzilor aplicate în această zi este de 35.150 lei. În această zi au fost sancţionaţi şi foarte mulţi şoferi dar şi pietoni ieşeni.

În acest sens, s-au aplicat 11 sancţuni pentru accesul interzis pe un sector de drum, 27 de sancţiuni pentru oprirea interzisă, 18 sancţiuni pentru staţionare interzisă şi două pentru traversări neregulamentare.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie