Administratorul unei firme din Iași, trimis în judecată pentru fraudă de peste 3,1 milioane lei cu bilete fictive de călătorie pentru pensionari

0
Publicat:

Administratorul unei societăți comerciale a fost trimis în judecată de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, fiind acuzat că, timp de aproape zece ani, ar fi înșelat statul cu peste 3,1 milioane de lei prin decontarea fictivă a unor călătorii cu reducere pentru pensionari.

Potrivit anchetatorilor, inculpatul este cercetat pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (108 acte materiale) și fals în declarații (108 acte materiale). Procurorii susțin că, în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2024, acesta ar fi transmis lunar 108 deconturi către Direcția Generală Economică și Buget din cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în numele și în interesul societății pe care o administra.

În documentele depuse, ar fi fost înscrise 81.107 cupoane-talon de călătorie care figurau, în evidențele Casei Naționale de Pensii Publice și ale caselor județene de pensii, ca aparținând unor persoane decedate, cu plata pensiei suspendată sau sistată, transferate, cu date eronate ori inexistente.

Anchetatorii precizează că respectivele cupoane nu erau eligibile pentru decontare și că serviciile de transport nu ar fi fost prestate în realitate. Cu toate acestea, ar fi fost emise bilete cu reducere de 50%, conform Legii 147/2000, pentru a obține diferența de tarif decontată de la bugetul de stat.

Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la 3.185.211,50 lei, reprezentând diferența de 50% din valoarea celor peste 81.000 de călătorii presupus efectuate.

Cercetările au fost derulate în cadrul operațiunii „Jupiter”, fiind efectuate percheziții domiciliare și instituite măsuri asiguratorii până la concurența sumei considerate prejudiciu.

Rechizitoriul a fost trimis spre soluționare la Tribunalul Iași.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare