Trei persoane au fost rănite în urma unor accidente rutiere petrecute în Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre victime a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Poliţiştii gălăţeni au început anchete pentru a stabili cauzele care au dus la producerea acestor accidente.

Un bărbat în vârstă de 34 ani, din municipiul Cluj Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, în afara localităţii Traian, a surprins şi accidentat grav o femeie de 76 ani, care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.

La un interval de câteva ore, un gălăţean de 31 ani, în timp ce conducea o autoutilitară  ce tracta o semiremorcă pe strada Smârdan, din Galaţi, dinspre strada Drumul de Centură către strada Fileşti, în zona podului de cale ferată, pe o porţiune de drum în curbă la dreapta, semiremorca a derapat cu partea spate către stânga datorită vitezei de deplasare şi a carosabilului umed, a pătruns pe contrasens şi a acroşat două autoturisme.

În urma impactului, conducătorul autoutilitarei a fost rănit şi internat ulterior la Spitalul de Urgenţă Sf. Apostol Andrei pentru îngrijiri medicale de specialitate.

„De asemenea, o gălăţeancă de 46 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cloşca din municipiul Galaţi, a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar”, a declarat cms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt în cadrul I.P.J. Galaţi. 

În urma impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni uşoare, rămânând internat la Spitalul de Urgenţă pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani