Nici la pomană nu mai e înghesuială. Săracii din Galaţi, chemaţi cu Poliţia să-şi ridice ajutoarele în alimente de la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutoare UE. FOTO Adevărul

Poliţiştii au împărţit nu mai puţin 3.200 de înştiinţări, însă în multe cazuri destinatarii nu au fost de găsit. Doar 60% dintre beneficiarii din scripte s-au prezentat până acum să-şi ridice cele două colete cu alimente. Cumva paradoxal, există şi gălăţeni care, de atâta „sărăcie”, merg cu taxiul să ridice pomana de la UE.

Alimentele distribuite la Galaţi prin POAD (Programul Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate), program finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat de Guvernul României, au ajuns deocamdată la circa 60% dintre cei 16.000 de gălăţeni înscrişi în liste.

Surprinde, fără îndoială, numărul destul de mare de beneficiari care nu s-au prezentat să ridice pomana de la UE, motiv pentru care autorităţile locale gălăţene au apelat la poliţiştii locali, care merg la domiciliile celor ănscrişi în scripte şi le înmânează înştiinţări prin care aceştia sunt îndrumaţi unde să vină pentru a-şi ridica pachetele cu alimente.

Din data de 11 iulie, de când a început distribuţia alimentelor UE la Galaţi şi până acum, poliţiştii locali au împărţit nu mai puţin de 3.200 de înştiinţări, mergând, practic, din uşă în uşă.

Demersul nu este unul foarte uşor însă, căci la multe dintre adrese titularii pachetelor cu alimente nu prea sunt de găsit. „Am primit tot felul de explicaţii. Ba că-s plecaţi o fugă pe la ţară, ba că sunt la pelerinaj la mănăstire, ba că sunt internaţi în spital. Cert este că în jur de o treime nu  au fost de găsit”, ne-a explicat unul dintre poliţiştii care au avut misiunea de a împărţi înştiinţări.

Situaţia ridică, în  aceste condiţii, numeroase semne de întrebare, deoarec există informaţii că destul de mulţi dintre gălăţenii întregistraţi ca fiind fără venituri fac parte, de fapt, din categoria celor care muncesc „la negru”, fie în străinătate, fie la fermele agricole din judeţ.

Doar în localitatea Matca, la câmpurile cultivate cu legume şi pepeni, sunt la muncă, zilnic, câteva sute de lucrători, deşi în registrele speciale pentru zilieri nu figurează decât între 15 şi 20 de muncitori.

Modul cum au fost realizate listele trebuie analizat şi dintr-o altă perspectivă: nu de puţine ori, beneficiarii diverselor forme de ajutor în alimente au fost surpinşi în timp ce se deplasau cu taxiul să-şi ridice coletele. Semn, că nu-s chiar aşa de săraci precum s-ar părea.

Ajutoare ridicate cu taxiul FOTO antidotul.ro

Şi totuşi, se mişcă

Până când ITM va lămuri misterul, este de remarcat faptul că înştiinţările transmise de poliţişti au mişcat un pic lucrurile, în sensul că a crescut numărul celor care vin, zilnic, să ridice pachetele cu alimente.

„N-am venit mai devreme că nici nu ştiam că se dau. Noi am fost plecaţi la ţară şi nevastă-mea m-a sunat că a văzut în autobuz un afiş cum că se dau alimentele şi după aceea când am ajuns acasă o vecină ne-a dat o hârtie adusă de un poliţist local”, a declarat unul dintre beneficiari.

„Programul se derulează slab, dar cu ajutorul poliţiştilor locali a mai crescut ritmul. De pildă, de la circa 40 de persoane câte veneau pe zi acum a crescut la 100 de persoane care vin zilnic să-şi ridice alimentele”, a spus şi Valerica Dincă, din echipa de distribuire a pachetelor de la UE din centrul din Ţiglina 1.

Pe de altă parte, nu-i mai puţin adevărat că nici comunicarea Primăriei cu mijloacele de informare în masă (deci cu cetăţenii) nu-i tocmai de lăudat. Activitatea de comunicare a fost aproape abandonată sub mandatul primarului Pucheanu şi, deşi programul era în derulare încă din 11 iulie, nimeni din cadrul instituţiei nu s-a sinchisit să facă o banală informare de presă.

Ce se dă, unde se dă, cui se dă

Fiecare beneficiar primeşte câte două cutii cu: făină albă de grâu (1 kg), mălai (2 kg), paste făinoase (400 g), ulei (2 l), zahăr (1 kg), conservă carne de vită (300 g), conservă pateu de ficat de porc (200 g), orez (1 kg), conservă de pastă de tomate (400 g) şi fasole boabe (500 g).

În funcţie de categoria de beneficiari, Primăria Galaţi a stabilit trei centre pentru distribuţia produselor: Piaţa Ţiglina 1 (pentru persoane cu handicap), Piaţa Veche- lângă Şcoala nr.26 (pentru pensionari) şi Piaţa Rizer (pentru şomeri, persoane cu venit minim garantat, persoanebeneficiare de alocaţie de susţinerea familiei, persoane fără venit şi persoane cu venit până la 450 lei inclusiv). 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani