Hoții care au spart sedii de instituții din Galați au fost prinși. Orașul, bântuit de patru bande

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoții care au spart sediile mai multor instituții publice din orașul Galați au fost prinși de polițiști. Ei sunt bănuiți că au comis cel puțin trei spargeri, una dintre ele chiar la Consiliul Județean.

Hoții au spart sediile mai multor instituții din Galați FOTO: ARHIVĂ, ADEVĂRUL

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna octombrie 2022, în orașul Galați au fost comise mai multe furturi din locuințe, din societăți comerciale și din instituții publice, prin diferite moduri de operare.

Este vorba despre patru bande de hoți care au fost destructurate de polițiști. Una dintre ele a dat câteva spargeri la sediile unor instituții publice precum operatorul regional Apă Canal, Casa de Asigurări de Sănătate și Consiliul Județean.

„Probarea activității infracționale a două persoane de sex bărbătesc, cu vârstele de 36 și 30 de ani, ambele din municipiul Galați, specializate în comiterea de infracțiuni de furt calificat – furturi din societăți comerciale și instituții publice, în sensul că, în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, cei doi sunt bănuiți că au comis trei infracțiuni de furt calificat în dauna a două societăți comerciale și a unei instituții publice, în cauză fiind dispuse măsuri preventive”,a anunțat IPJ Galați.

Furturi din apartamente

O altă bandă de hoți, formată trei persoane de sex bărbătesc, cu vârstele cuprinse între 25 şi 43 de ani, în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023, a comis mai multe infracţiuni de furturi din locuinţe (apartamente şi case).

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Galați, hoții au acţionat în Galaţi, Tulcea, Buzău şi Braşov.

„Gruparea a fost destructurată după ce unul din membri ce încerca să se sustragă cercetărilor, intenţionând să părăsească ţara, fiind condamnat într-o altă cauză, a fost urmărit şi prins pe raza municipiului Braşov”, a precizat Poliția Galați.

De asemenea, o altă grupare era specializată în comiterea de infracţiuni de furt calificat – furturi de materiale feroase şi neferoase din societăţi comerciale. Banda de hoți era compusă din trei bărbaţi cu vârstele cuprinse între 30 şi 42 de ani, toţi din judeţul Galaţi.

„În sarcina acestora s-a reţinut comiterea unui număr de trei furturi comise atât pe raza judeţului Galaţi, cât şi pe raza judeţului Vâlcea. Faţă de cele trei persoane au fost dispuse măsuri preventive”, au anunțat polițiștii. 

Cu ocazia activităţilor de investigare şi cercetare au fost efectuate 11 percheziţii domiciliare, 3 percheziţii auto, fiind indisponibilizate mai multe bunuri, printre care 3 autoturisme, bunuri folosite la comiterea de infracţiuni, precum şi bunuri obţinute în urma comiterii de infracţiuni.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William