Ambasadorul Marii Britanii, la Galaţi: ”După Brexit, pentru investitorii din Marea Britanie o să fie la fel. Investitorul vrea să câştige, vrea să facă profit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul Marii Britanii alături de preşedintele CJ şi primarul Galaţiului Foto: Valentin Trufaşu

Diplomatul britanic  a ţinut să sublinieze că ieşirea ţării sale din Uniunea Europeană nu înseamnă ieşirea din Europa, provocarea pentru România fiind să creeze condiţii pentru atragerea investitorilor din Marea Britanie.

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Paul Brummell, s-a întâlnit astăzi cu autorităţile locale şi a participat la o conferinţă organizată de Muzeul de Istorie din Galaţi pe tema relaţiilor consulare româno-britanice.

Paul Brummell a fost extrem de clar în privinţa poziţionării ţării sale  după ieşirea din Uniunea Europeană. ”Alegătorii din Marea Britanie au votat pentru a ieşi din Uniunea Europeană, iar aceasta înseamnă că ieşim din Uniunea Europeană, nu că ieşim din Europa. Şi suntem prieteni cu România, vrem să dezvoltăm relaţiile mai mult cu România, inclusiv în sectorul comercial şi inclusiv în ceea ce priveşte investiţiile şi cred că după Brexit pentru investitorii din Marea Britanie o să fie la fel. Investitorul vrea să câştige, vrea să facă profit. Deci, provocarea pentru Galaţi este absolut la fel, să creeze condiţiile pentru a atrage investitori", a declarat ambasadorul Marii Britanii la Galaţi. 

Paul Brummell s-a ferit să speculeze pe marginea negocierilor care se poartă în prezent pe marginea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar a ţinut să precizeze că românii sunt foarte bine văzuţi în ţara sa şi vor avea întotdeuna uşa deschisă.

”Marea Britanie este în continuare membru al Uniunii Europene şi cetăţenii români din Marea Britanie au absolut aceleaşi drepturi şi obligaţii, la fel şi cetăţenii britanici care locuiesc în România. După cum se ştie, va fi şi este deja începută o negociere între Marea Britanie şi Uniunea Europeană pentru a se stabili ce va fi pe viitor şi nu pot să prevăd care va fi rezultatul negocierilor, dar primul ministru britanic a subliniat de multe ori că noi sperăm ca prin negocieri vom avea oportunitatea, posibilitatea să se stabilească drepturile şi obligaţiile pentru toţi cetăţenii din Uniunea Europeană care locuiesc în Marea Britanie, cu condiţii reciproce cu cetăţenii britanici, dar până acum nimic nu am schimbat. Cetăţenii români sunt bineveniţi în Marea Britanie şi fac lucrurile foarte bine şi foarte important şi ceea ce priveşte munca, şi în ceea ce priveşte studiile", a declarat diplomatul. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a precizat că doreşte stabilirea unei colaborări viabile care să transforme astfel de întâlniri în proiecte benefice pentru  comunitatea  gălăţeană. În cadrul întâlnirii cu ambasadorul Marii Britanii s-a vorbit  şi despre intenţia Consiliului Judeţean Galaţi de a discuta cu oameni de afaceri  posibilitatea unor investiţii britanice în această zonă.  

”Avem nevoie de dumneavoastră pentru a putea face lobby în exterior şi astfel de discuţii să se materializeze în proiecte de succes. Ne dorim să atragem  investitori care să folosească specialiştii din Galaţi. Avem două universităţi de prestigiu la Galaţi, iar valoarea studenţilor români este recunoscută la nivel european. Sper să reînnodăm tradiţia româno-britanică de altădată, în care Galaţiul a jucat un rol esenţial”, a declarat preşedintele CJ Galaţi.   

Vineri, 19 mai, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord se va întâlni, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, cu studenţii gălăţeni, cărora le va vorbi despre  leadership-ul Marii Britanii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră