Acuzaţii grave la adresa poliţiştilor din comuna gălăţeană Rediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a ajuns de două ori la urgenţe, adus cu Ambulanţa.

Un tânăr de 20 de ani din comuna Rediu, aflat sub control judiciar, îl acuză pe şeful de post, dar şi pe un subaltern al acestuia, ca l-ar fi bătut cu bestialitate pentru că nu a vrut să vină la poliţie în plină noapte.

Alexandru Ştefan Deliu are 20 de ani şi este cercetat în libertate, sub control judiciar. pentru un furt. El îi acuză pe oamenii legii din comuna gălăţeană Rediu de cruzime fără margini. Tânărul povesteşte că a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe după ce ar fi fost lovit fără milă cu pumnii şi cu picioarele de şeful de post din comuna Rediu, dar şi de un agent. 

Calvarul a început după ce bărbatul a fost pus sub control judiciar în urma unui furt. Acesta susţine că oamenii legii s-au obişnuit să-l cheame la postul de poliţie la ore târzii de noapte pentru a le confirma astfel că nu a părăsit localitatea de domiciliu.

Duminică seara l-au chemat din nou. Alexandru le-a spus oamenilor legii că doarme şi că nu vine la poliţie, fapt care i-a cam înfuriat pe poliţişti.

"Au venit a doua zi dimineaţă şi m-au luat pe sus. M-au dus la post şi m-au lovit cu pumnii, cu picioarele în cap, în coaste. Voiau să mă vadă că sunt sub control judiciar. M-au ameninţat că mă omoară. Trei ore m-au ţinut în postul de poliţie", povesteşte tânărul.

Alexandru Ştefan Deliu spune că după ce a scăpat din mâna poliţiştilor a sunat la ambulanţă. „Serviciul nostru a fost solicitat să intervină pe raza comunei Plevna din judeţul Galaţi pentru un bărbat de 20 de ani în două zile consecutiv. În prima zi solicitarea a fost pentru un traumatism cranian şi toracic, pacientul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, iar în a doua zi pentru dureri gastrice, etichetate ca o gastrită acută. După stabilizare şi tratament de urgenţă a fost predat la Spitalul „Sf. Apostol Andrei” pentru consult de specialitate şi tratament”, ne explică Mihai Polinschi, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

De teamă că aceste acte de violenţă s-ar putea repeta, tânărul şi-a angajat un avocat.

"L-am sfătuit deja să-şi scoată certificat medico-legal şi voi face plângere împotriva şefului de post din comuna Rediu”, ne-a declarat Domnica Toader, avocata tânărului.

Nici Poliţia şi nici Parchetul nu au vrut să facă declaraţii pe marginea acestui subiect.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”