FOTO O focşăneancă a pedalat peste 5.000 de kilometri, în 86 de zile, ca să ajungă la studii în Indonezia
0Alina Ene, în vârstă de 28 de ani, de profesie designer vestimentar, va studia în Indonezia artizanatul acestei ţări, după ce a obţinut o bursă în acest sens.
Focşăneanca Alina Ene, în vârstă de 28 de ani, a reuşit performanţa de a străbate pe bicicletă 5171de kilometri, distanţa între Focşani şi Jakarta-Indonezia.
Alina a vrut cu tot dinadinsul să ajungă cu bicicleta în Indonezia, acolo unde a aplicat pentru o bursă care o va ajuta în cariera de designer, meserie pe care o practică în prezent pe cont propriu.
Astfel, din data de 4 iunie şi până pe 28 august, când a ajuns în Jakarta, temerarei cicliste i-au fost necesare 86 de zile pentru a-şi realiza visul, traversând Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia, Iran.
„M-am pornit pe 4 iunie din Focşani şi pe 28 august am ajuns în Jakarta. -60 de zile de dat la pedale şi 26 de zile de odihnă. 3 zile prin România, 4 zile în Bulgaria, 22 de zile de Turcia, 6 prin Georgia, 9 în Armenia, 24 de zile de Iran, în Malaezia 13 zile iar Singapore 4 zile. Traseul iniţial cuprindea şi Tailanda, însă când am ajuns în Iran eram deja obosită de ritmul pe repede-inainte. Mă odihneam la câte 5-10 zile şi nu mai mult de o zi. Aşa că după epuizanta Armenie mi-am zis că e cazul să încetinesc pasul şi să mă bucur de Iran. Dacă nu mi-aş fi schimbat traseul după Tabriz (Iran), adăugând vreo câteva sute de km, de-a lungul marii Caspice, dacă nu aş fi stat nişte zile în Teheran Kashan şi Isfahan cel mai probabil aş fi putut respecta traseul iniţial şi să şi fiu la timp în Jakarta , pe 28 august”, spune Alina.
Fata spune că dat fiind traseul dificil, distanţa între Teheran-Iran şi Kuala Lumpur-Malaezia a zburat cu avionul, iar din Singapore şi până la Jakarta a folosit vaporul.
În călătoria ei, plină de peripeţii, Alina a înnoptat de multe ori în cort, în locuri sălbatice, dar este mândră de izbânda sa, dar mai ales de bicicleta „Nelu”, botezată aşa în memoria tatălui său, care, chiar dacă în vreo şase situaţii a avut nevoie de reparaţii, a dus-o la destinaţie.
Tânăra spune că a slăbit în această perioadă şapte kilograme, pe care le-a recuperat oarecum în Iran.
„Atât de mult şi atât de bine mi s-a dat să mănânc în ţara asta că n-am putut refuza şi nici nu m-am putut abţine”, glumeşte Alina.
Călătoria până în Indonezia a costat-o aproximativ 3000 de euro, obţinuţi cu ajutorul unor sponsori, bani pe care i-a folosit pentru echipament şi tot ce i-a fost necesar pentru a supravieţui, Alina povestind că ar fi costat-o mult mai mult dacă în peregrinările ei nu s-ar fi găsit familii din toate aceste ţări care să o găzduiască şi să o hrănească.
De profesie designer vestimentar, Alina a accesat pentru o bursă în Indonezia, unde va studia timp de un an artizanatul indonezian.
Mai puteşi citi:
Încrezătoare în şansele sale de a străbate o distanţă aşa de lungă cu bicicleta, Alina şi-a început deja planificarea călătoriei, care ar urma să debuteze în luna aprilie astfel încât în septembrie să ajungă în Indonezia.