Un tânăr din Craiova, condamnat la 17 ani şi 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor. Bărbatul a încercat să omoare un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Severus Imandiţă, în vârstă de 19 ani din Craiova, a fost condamat la 17 ani şi 8 luni de închisoare. Tânărul este acuzat de comiterea infracţiunilor de ultraj, tentativă de omor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a posedă permis de conducere.

Tânărul în vârstă de 19 ani a fost oprit anul trecut în trafic de un echipaj de poliţie. Şoferul în momentul în care i-au fost cerute documentele a demarat în trombă, lovindu-l pe unul dintre agenţi şi purtându-l zeci de metri pe capotă. 

Severus Imandiţă a fugit de lcoul faptei, însă a fost prins în Germania şi extrădat la sfârşitul lunii augut 2016.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova l-au condamnat la 17 ani şi 8 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de ultraj, tentativă de omor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a  posedă permis de conducere.

„Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Iamandiţă Severus împotriva sentinţei penale nr.

592/20.10.2016 pronunţată de Tribunalul Dolj. Deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la data de 20.10.2016 la zi. În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat “, se arată în motivarea instanţei.  

Sentinţa data de magistraţii Curţii de Apel Craiova este definitivă.     

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani