Doi turiști, răniți într-un atac cu un cuțit în apropierea Acropolei din Atena. Agresorul a fost reținut
O persoană a înjunghiat și rănit doi turiști marți dimineață, 21 iulie, în apropierea vechii Acropole din Atena, cea mai importantă atracție turistică a Greciei. Agresorul a fost reținut la fața locului.

Potrivit Associated Press , agresorul a atacat cu un cuțit un bărbat și o femeie, ambii greco-americani, pe o stradă pietonală din apropierea uneia dintre intrările în Acropolă și a Muzeului Acropolei, situat la poalele dealului pe care se află monumentul.
Femeia a suferit răni ușoare la un picior, în timp ce bărbatul a fost rănit mai grav, având plăgi la un braț, au precizat polițiștii.
Atacatorul a fost reținut la fața locului, iar cele două victime au fost transportate cu ambulanța la spital. Identitatea agresorului nu a fost făcută publică deocamdată, însă poliția a declarat că acesta părea să sufere de probleme psihice.
Atacul nu a dus la închiderea obiectivelor turistice, care și-au continuat activitatea în mod normal. Presa elenă a relatat că bărbatul ar fi amenințat la întâmplare trecătorii cu un cuțit, iar poliția a fost alertată de un cetățean.
Atacurile violente pe stradă sunt rare în Grecia. În luna aprilie, autoritățile au arestat un bărbat în vârstă de 89 de ani care ar fi deschis focul cu o pușcă într-un birou al serviciului de asigurări sociale și la un tribunal din centrul Atenei, rănind cel puțin patru persoane.
Potrivit relatărilor, atacul ar fi avut legătură cu nemulțumiri privind sistemul de asigurări sociale.
Dealul Acropolei din Atena găzduiește templul Partenon, vechi de aproape 2.500 de ani, precum și alte monumente istorice și atrage milioane de turiști în fiecare an. Anul trecut, aproximativ 4,6 milioane de persoane au vizitat situl.























































