Rectorul arestat Epure, amânat la judecarea cererii de eliberare provizorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectorul arestat Dănuţ Tiberius Epure mai stă 7 zile în arest până-i va fi judecată cererea de eliberare provizorie. Curtea de Apel Bucureşti a amânat procesul pentru data de 11 septembrie.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au constatat miercuri, 4 septembrie, că solicitarea lui Dănuţ Tiberius Epure, rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa, nu poate fi judecată. De la dosar lipsea dosarul de ataşat, astfel că instanţa a fixat un nou termen, la 11 septembrie.

Epure ceruse să fie eliberat din arest sub control judiciar, dar Tribunalul Ilfov respinsese solicitarea. Rectorul a declarat recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Conform site-ului specializat Legea AZ, ataşarea dosarului este o sintagmă ce desemnează actul procedural constând în alăturarea la dosarul pricinii aflate în curs de soluţionare a unui alt dosar care are legătură cu obiectul dedus judecăţii şi care a fost soluţionat anterior printr-o hotărâre irevocabilă, în scopul clarificării unor aspecte ale cauzei pendinte.

Procedura se face când este necesar ca hotărârea sau probele aflate în dosarul cauzei rezolvate să fie cercetată, respectiv folosite în cauza aflată în curs de judecată, în mod obişnuit.

Ataşarea dosarului se face în următoarele situaţii:

a) când se invocă autoritatea de lucru judecat, pentru a se face comparaţie între elementele cauzei judecate şi cele ale cauzei aflate în curs de judecată;

b) când instanţei civile îi revine sarcina de a stabili caracterul penal al unei fapte şi solicită organului de urmărire penală să-i trimită dosarul cauzei penale în care s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru că a intervenit amnistia, prescripţia sau decesul făptuitorului;

c) când, în urma perimării, s-a introdus o nouă acţiune şi este necesar a fi folosite probele administrate în dosarul format iniţial; d) când s-a admis excepţia de litispendenţă şi dosarul cauzei format la cea din urmă instanţă sesizată trebuie trimis pentru a fi anexat la dosarul aceleiaşi cauze, format la prima instanţă sesizată.

Ataşarea dosarului poate fi cerută de către oricare dintre părţi sau poate fi dispusă de instanţă din oficiu. Sub aspect procedural, a.d. se face după regulile administrării probei prin înscrisuri atunci când acestea se găsesc în păstrarea unei autorităţi.

Magistraţii de la Tribunalul Ilfov au decis luni, 26 august, că Epure nu poate fi eliberat provizoriu, aşa cum ceruse. Arestul lui a fost prelungit până la 27 septembrie inclusiv.

Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti a cerut menţinerea rectorului în arest, deoarece măsura expira la data de 29 august. Tribunalul Bucureşti a dat această decizie la 22 august.

Codul Penal prevede că „Arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.“

La data de 30 iulie, rectorul Dănuţ Epure a fost reţinut de DNA pentru 24 ore, pentru comiterea a trei infracţiuni de luare de mită în perioada august 2012 – iulie 2013. El a fost arestat o zi mai târziu de Tribunalul Bucureşti.

În cursul lunii august 2012, rectorul Epure a primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 1.000 euro, pentru a facilita admiterea fiicei persoanei de la care a primit banii, la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius, pe un loc destinat cetăţenilor străini.

De asemenea, în cursul lunii iulie 2013, Epure a pretins, atât direct, cât şi prin intermediar, de la două persoane, suma totală de 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs.

Din banii pretinşi în luna iulie 2013, el a primit suma de 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele Biologie şi Chimie.

În acest demers, de pretindere şi primire a sumei de 4.000 de euro, rectorul Epure a fost ajutat de taximetristul Stere Tala, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani. Complicele a fost eliberat din arest la începutul lunii august.

Procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Vă mai recomandăm

Rectorul Dănuţ Tiberius Epure rămâne în arest, dar miercuri are o nouă şansă de eliberare

Rectorul arestat Dănuţ Tiberius Epure rămâne după gratii

UPDATE Rectorul Epure, arestat pentru şpagă, pasat la altă instanţă. El ceruse eliberarea sub control judiciar

Zi decisivă pentru rectorul arestat. Dănuţ Epure află dacă rămâne după gratii

Demiterea rectorului Dănuţ Epure, cerută public la Constanţa

Rectorul arestat al Universtăţii Ovidius şi-a închis site-ul personal, dar şi toate conturile de pe reţelele sociale

FOTO Rectorul economist ajuns după gratii. Ascensiunea spectaculoasă a unui profesor atras de bani

Universitatea Ovidius, de la categoria A la DNA. Elanul unei instituţii în plină afirmare a fost retezat de arestarea rectorului pentru luare de mită

EXCLUSIV Eden Mamut: „Cu un rector arestat pentru asemenea practici, Senatul Universităţii Ovidius trebuie să-şi dea demisia“

EXCLUSIV Mihai Gîrţu: „Situaţia este delicată. Avem speranţa că la Universitatea Ovidius «cangrena» este vindecabilă“

Cum s-a schimbat declaraţia de avere a rectorului Universităţii Ovidius în doar un an

Rectorul Universităţii Ovidius, Dănuţ Epure, arestat pentru 29 zile

Rectorul prins cu şpagă, Dănuţ Tiberius Epure, suspendat din funcţia de vicepreşedinte al CNR

FOTO Scandal de corupţie la vârful Universităţii Ovidius. Rectorul Dănuţ Epure, reţinut de DNA pentru trei infracţiuni de luare de mită

UPDATE FOTO Rectorul Universităţii Ovidius, reţinut de DNA pentru 24 ore. Dănuţ Tiberius Epure este acuzat că a primit 5000 de euro şpagă

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €