Poveşti cu Radu Mazăre din Beciul Domnesc: „Te ia din pat şi urlă ca în cinci minute să fii gata să mergi la DNA“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îmbrăcat cuminte, într-o pereche de bluejeans şi o cămaşă albă, cu butoni miniaturali cu perle negre, dar albit la tâmple, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, s-a întors după două luni acasă.

Vădit emoţionat, Radu Mazăre a sărutat pe obraji ziaristele şi a dat mâna cu colegii în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, acolo unde a făcut primul drum în libertate.  

Prima întrebare a celui care a fost mai mult primarul staţiunii Mamaia decât al oraşului Constanţa a fost: „Turişti sunt?“ Când a aflat că nu prea sunt, a întrebat retoric: „Păi de ce?!“

Vrea să se reobişnuiască cu lumea, cu viaţa. Chiar şi dimineaţă auzea zăvoare şi uşi trântite. Nu va sta acasă. „O să mă duc să înot, să scot caiacul. La mare visam. Marea e cea mai mare dragoste. M-a tulburat enorm când am venit la termenul trecut în Consanţa, în dubă, în spate. Nici nu înţelegeam pe unde sunt. Am plecat cu duba, cu cătuşele, nici nu văzusem marea şi numai la mare m-am gândit. Pentru că marea e viaţa mea“, a fost spovedania lui.

Tarife internaţionale la Beciul domnesc

Când a aflat că este liber, prima dată şi-a sunat mama. „ A rămas fără glas, ea credea că sun din arest“. Mazăre a dezvăluit cu această ocazie şi cum funcţionează telefoanele la „Beciul domnesc“: „Suni cu nişte cartele telefonice de pe nişte posturi de telefonie publică care intră pe mobil şi după care apelezi persoana. Este extraordinar de scump. Tarifele sunt internaţionale. Eu nu mă plâng, dar sunt oameni care ca să spună trei cuvinte îi costă doi euro. Păi vreau să vă spun că eu consumam o cartelă pe zi. De 10 euro. Este ca şi când vorbeşti în Germania sau Franţa. Nu-i normal“, este el de părere.

Fostul primar a comunicat şi cu fraţii săi, dar şi cu iubitele. „Vreau să le mulţumesc pentru că au fost extraordinari cei din familia mea“, a spus el.

Săptămâna trecută, a primit o scrisoare care l-a emoţionat foarte tare, de la bătrânii de la Căminul Fair Play. „Le-am răspuns pe loc şi acum am aflat că scrisoarea mea au pus-o în ramă“.

„Nu se mai putea“

Întrebat dacă nu-i pare rău că a renunţat la funcţia de primar, Radu Mazăre a spus că orice om are o strâgere de inimă dacă pune suflet şi energie multă. „Când munceşti 15 ani într-un loc, sigur că ai o strângere de inimă dar nu se mai putea“.

Cât timp a fost în arest, a fost trădat de mulţi prieteni. „Sunt oameni de la care nu mă aşteptam şi au fost lângă mine şi oameni pe care îi aşteptam să fie lângă mine şi pe care i-am ajutat foarte mult şi care au dispărut“.

„Te ia din pat şi urlă ca în cinci minute să fii gata“

Are multe de reproşat sistemului în care funcţionează arestul preventiv. Spre exemplu, spune el, acolo timpul trece extraordinar de greu. S-a întâmplat deseori ca la ora 9 să se deschidă vizeta şi să se strige: „Cutărescu, la DNA“. „Tu habar nu ai. Nu ştii în ce dosar eşti chemat, nu ştii dacă avocaţii ţi-au fost anunţaţi. Eşti chemat la instanţă fără să ştii Lipsa asta de infomaţie pe care o ai este terorizantă, pentru că te ia din pat şi urlă ca în cinci minute să fii gata. «Nu m-am spălat pe dinţi», spui tu, dar ţi se răspunde: «A venit escorta, trebuie să fiţi gata». Nu e omeneşte“, crede fostul primar al Constanţei.

Despre gardieni spune că au fost impecabili. În urmă a lăsat suflete chinuite. „Am văzut poliţişti arestaţi pentru că au luat mită 200 de lei şi ţinuţi de o lună la beci. Alţii cu evaziune, care era, nu era confirmată. E ca în dosarul meu, faci un raport de constatare, spui că-i prejudiciu şi după aia comanzi o expertiză. Păi nu era normal să comanzi o expertiză să vezi cât e prejudiciul şi după aia...“, se întreabă el.

Un alt reproş este încetineala cu care se aprobă cererile la arest. „Am fost  primar şi lumea mă certa că nu am răspuns la solicitări şi aveam un maldăr de acte în spate. Ştiţi cât i-a luat unui coleg să-i aprobe să se ducă la stomatolog? O lună. Şi i se mişcau implanturile“, reclamă Mazăre.  

Radu Mazăre a fost în arest din data de 2 aprilie în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi câştigarea unor licitaţii, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky.

Vă mai recomandăm:

Apusul lui Radu Mazăre: traseul fostului primar al Constanţei trece prin jurnalism, politică şi puşcărie

Scrisoarea lui Radu Mazăre, din beci: „DNA consideră că eu trebuie să stau închis la beci, nejudecat şi nevinovat“

Radu Mazăre şi-a dat demisia din Partidul Social Democrat. Fostul edil era simplu membru după ce a renunţat la calitatea de preşedinte în martie

Cum arată demisia primarului „rebel“, Radu Mazăre: „Pentru greşelile făcute îmi cer iertare în faţa tuturor“

Radu Mazăre a demisionat din funcţia de primar al Constanţei. El a condus oraşul timp de 15 ani

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată