Litoralul românesc începe vara fără acces la un spital de boli infecţioase. „Nu ştiu ce se va întâmpla”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salon spital FOTO MI

Paradox medical, social, turistic pe litoral: deoarece Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa încă nu a fost deschis, întrucât nu este gata instalaţia electrică, bolnavii se tratează acasă sau sunt trimişi în unităţile medicale din Tulcea sau Călăraşi.

Autorităţile locale din Constanţa, care au în administrare Spitalul de Boli Infecţioase, se confruntă cu un adevărat paradox medical, social şi turistic, dat fiind că nu izbutesc că asigure accesul populaţiei şi al numeroşilor turişti, care deja încep să sosească, la niciun spital de boli infecţioase. 

Edilii nu au reuşit din toamna anului trecut şi până acum să finalizeze lucrările de renovare la singura unitate medicală de profil din Dobrogea, cauza fiind starea precară a instalaţiei electrice, la care încă se lucrează. 

„Doar secţia de zi este deschisă, dar pacienţii cu boli infecto-contagioase în continuare nu au unde să se interneze. Este vorba de pacienţii cu febră butonoasă, scarlatină, angină pultacee, care au stări alterate. Unele boli se pot gestiona în regim ambulatoriu, dar nu toate. Pe de altă parte, oamenii au nevoie de asistenţă medicală în specialitatea de boli infecţioase şi sâmbătă şi duminică“, spune medicul Cora Maxim Mitroi, de la amintitul spital.  

„Spitalul Judeţean nu are circuite separate pentru bolnavii infecţioşi“ 

O parte dintre pacienţi sunt trimişi spre internare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Dar nici această unitate medicală nu poate primi pacienţi cu boli infecţioase, întrucât sunt puşi în pericol bolnavii cu alte afecţiuni. Pentru un pacient cu scarlatină, de exemplu, este greu de găsit loc în spitale care nu sunt de profil, pentru că acestea nu au circuite dedicate. 

„Noi încercăm să-i ajutăm pe oameni şi le facem ce putem pe foi se zi, îi chemăm la tratament zilnic pe cei din oraş. Dar pe cei din judeţ nu avem cum. Marţi, spre exemplu, a venit un pacient cu febră butonoasă, care trebuia spitalizat, dar cum nu am avut unde, l-am trimis acasă, cu tratament. Starea lui de la momentul consultului permitea acest lucru, dar, ca doctor, nu dormi noaptea şi te gândeşti cum evoluează bolnavul“, spune medicul. În disperare de cauză, s-a decis ca pacienţii care au nevoie de internare, cum ar fi cei cu hepatită virală sau o altă boală infecto-contagioasă, să fie trimişi la unităţile medicale de profil din Tulcea sau Călăraşi.

Deşi primarul Vergil Chiţac a dat mai multe termene de redeschidere, minunea nu s-a produs, probleme fiind, în continuare, la sistemul electric. Reprezentanţii Primăriei Constanţa spun că de curând s-au deschis spitalizarea de zi, laboratorul si farmacia, însă se lucrează in continuare la instalaţia electrică pentru a redeschise complet corpul neafectat de incendiu.

Vara, spitalul este sufocat de enterocolite şi toxiinfecţii alimentare

Odată cu venirea noului sezon estival, infecţioniştii avertizează că va creşte numărul de toxiinfecţii alimentare, de enterocolite şi alte patologii de sezon. „Noi nu făceam faţă cu 55 de paturi la copii pe perioada verii. Nu ştiu ce se va întâmpla în această vară, atâta vreme cât nu a fost adus nici spitalul modular care ni s-a promis“, spune medicul Cora Maxim Mitroi.

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa dispunea, până la închiderea lui, de 220 de paturi. Dat fiind că este situat într-un oraş-port, aici veneau pacienţi cu boli infecţioase care nu apar în alte zone ale ţării, , cum ar fi febra butonoasă, febra tifoidă, holera, pe lângă restul patologiilor uzuale: meningite, pneumonii, infecţii cu HIV/SIDA sau COVID-19.

Spitalul de Boli Infecţioase a fost închis din toamna anului trecut din cauza unui incendiu care a izbucnit la Secţia ATI la 1 octombrie 2021, care a curmat viaţa a şapte pacienţi internaţi cu COVID-19. Unitatea medicală nu avea aviz emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi nici autorizaţie de securitate la incendiu. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ministrul Rafila, după vizita la Spitalul din Constanţa: „Echipa de medici specialişti este în pericol să se dezintegreze!”

Ministrul Sănătăţii, în vizită la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. De ce nu s-a redeschis unitatea după incendiul care a curmat şapte vieţi

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA