Cum mituia generalul Berthelot ziarişti români: „Nu sunt numai bani în plicurile astea, ele conţin şi tema articolului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Berthelot

În volumul „Însemnările unui diplomat de altădată în România, 1916-1920“, contele de Saint-Aulaire dezvăluie cum erau mituiţi jurnaliştii din timpul Primului Război Mondial chiar de către generalul Henri Mathias Berthelot.

În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916, Berthelot a fost detaşat în România, ca şef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România, generalul Berthelot a asigurat şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

Iată un fragment din „Însemnările unui diplomat de altădată“, pus la dispoziţie de istoricul Alesandru Duţu: „Numit în funcţia de ministru plenipotenţiar al Franţei la Bucureşti, în mai 1916, contele de Saint-Aulaire (Auguste-Félix-Charles de Beaupoil) s-a prezentat, conform procedurilor în vigoare, autorităţilor de la Paris spre a primi instrucţiuni. Înainte de a fi primit de prim-ministrul Aristide Briand, a avut o discuţie cu şeful de cabinet al acestuia. Cu acel prilej, Philippe Berthelot i-a înmânat un plic în care se aflau bani pentru cheltuieli de deplasare şi instalare până la primirea salariului.

„Pe plicul lui Berhtelot – consemnează contele de Saint-Aulaire în memoriile sale – citeam cifra de 50.000 franci. Franci aur, deci într-o singură zi salariul meu pe un an de zile. 

- «Dacă-mi rămân ceva, spusei eu foarte naiv, voi informa fără greş contabilitatea». 

- «Nici gând, fondurile secrete nu o privesc».

De altfel, acest izvor de bogăţie nu curgea numai pentru mine. În timpul vizitei, Berthelot dispăru de câteva ori cu un plic în mână, ca să primească în încăperea alăturată, unul câte unul, ca la spovedanie, pe ziariştii care se înghesuiau în anticameră.

- «Nu sunt numai bani în plicurile astea, îmi spuse Berthelot, ele conţin şi tema articolului care trebuie scris».

Ca şi cum mi-ar fi dat o lecţie, tratând rezervele mele aşa cum meritau, Philippe Berthelot spuse: «Dacă pe drum, rămâneţi fără bani, să-mi telegrafiaţi, voi reînnoi imediat muniţiile»“.

Vă mai recomandăm:

Istoria miilor de români care au luptat voluntar pentru Armata Germană în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial

Povestea ultimului supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit uitat de stat, în cel mai crunt anonimat

Eroul de pe frontul de Est decorat de mareşalul Ion Antonescu. „De trei ori am pus pistolul la tâmplă şi am vrut să mă împuşc“

Poveştile impresionante ale eroinelor în halate albe din spatele frontului: „Am tratat şi români, şi nemţi, şi ruşi“

Suferinţele unui ofiţer român în lagărul sovietic Oranki. „Şocul a fost când am văzut căruţe trase de români înhămaţi. Nu a fost o zi în care să nu-mi fie foame“

Distrugătoarele României, aşii Marinei care au ajuns la fier vechi din cauza ruşilor. Navele erau mai bine echipate şi mai rapide decât cele pe care le avem azi

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete