Cum a fost umilit Ticu Dumitrescu în instituţia înfiinţată de el. Istoric: „A plecat cu ochii în lacrimi, batjocorit de ticăloşia aranjamentelor din CNSAS“
0Constantin Ticu Dumitrescu, iniţiatorul legii pentru deconspirarea Securităţii, ar fi fost sabotat de prieteni şi umilit chiar în instituţia ale cărei baze le-a pus.
Constantin Ticu Dumitrescu, care a fost încă de la înfiinţare preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a fost iniţiator al legii pentru accesul la propriul dosar şi pentru deconspirarea fostei Securităţi.
Istoricul Mădălin Hodor spune că Ticu Dumitrescu a fost singurul om care s-a bătut pentru deconspirarea Securităţii.
„Dacă ea ar fi fost realizată aşa cum îşi dorea Ticu Dumitrescu, probabil că astăzi trăiam într-o ţară mai bună. Sabotat de propriii prieteni politici, urât de adversari şi de securişti, lui Ticu Dumitrescu i s-a refuzat chiar şi dreptul de a conduce instituţia a cărei înfiinţare i se datorează. Am fost acolo când a plecat cu ochii în lacrimi, umilit şi batjocorit de ticăloşia aranjamentelor politice care se făceau în CNSAS. Ticu Dumitrescu fusese efectiv anchetat în plină şedinţă de Colegiu de către fostul judecător comunist Turianu (numit de PDL în Colegiu).
Fostul deţinut politic a realizat situaţia, apoi revoltat s-a ridicat de pe scaun în tăcerea complice a tuturor celorlalţi şi a ieşit. L-am prins din urmă, împreună cu mai mulţi colegi, la colţul străzii Dragoslavele. Cu ochii în lacrimi a arătat spre sediul CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) şi a spus «Ce să mai fac? Eu nu pot să rămân aici. Nu mă vor»“, îşi aminteşte Mădălin Hodor.
„Am făcut cu toţii atunci (colegii mei protestau în fata instituţiei împotriva mârşăviei şi erau ameninţaţi că se fac liste care vor duce la concediere) o mare greşeala. L-am rugat să rămână pentru noi. Să nu ne lase singuri cu ăia pe cap. Ticu Dumitrescu s-a uitat la noi, s-a gândit puţin şi a spus: «Bine. Rămân». (...) Ticu Dumitrescu nu a ajuns preşedinte CNSAS. S-a ajuns la un compromis. Şi tot ceea ce a urmat a fost un compromis“, spune Mădălin Hodor.
Constantin Ticu Dumitrescu (28 mai 1928-5 decembrie 2008) a fost arestat când era elev pentru activitate naţional-ţărănistă şi condamnat apoi succesiv la un total de 27 de ani închisoare, din care a executat 11.
Prima condamnare a fost de doi ani şi şase luni pentru activitate subversivă PNŢ şi pentru „deţinere de armament”. Deţinut pe baza acestei condamnări până la 4 iunie 1952 este apoi internat administrativ pentru 24 de luni.
În 1958 este rearestat şi anchetat. Refuzând orice colaborare cu anchetatorii, Constantin Ticu Dumitrescu a fost condamnat la 23 de ani muncă silnică. A trecut prin multe închisori şi lagăre de muncă: Ploieşti, Târgşor, Braşov, Jilava, lagărul de la Poarta Albă, Mărgineni, Galaţi, Botoşani, Văcăreşti.
După 1989 a activat în conducerea PNŢCD, fiind unul din apropiaţii lui Corneliu Coposu.
Constantin Ticu Dumitrescu, în timpul unei arestări FOTO Memorialul Sighet
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a postat pe site un mesaj în amintirea lui: „Se împlinesc zece ani de când Constantin Ticu Dumitrescu a plecat în lumea celor drepţi, buni şi curajoşi. La 5 decembrie 2008, România a rămas fără unul dintre eroii săi care, deşi lipsiţi de glorie, au luptat şi au reuşit să-i schimbe istoria. “N-am fost eroul unei clipe de entuziasm!”, scria în prefaţa cărţii sale Mărturie şi document, un testimonial convingător ca un rechizitoriu. Cele două condamnări, între care ultima la 23 de ani de muncă silnică pentru “uneltire contra ordinii sociale”, sutele de pagini care compun dosarele lui penale şi de urmărire, dovedesc fără urmă de îndoială că entuziasmul lui Constantin Ticu Dumitrescu a durat toată viaţa.
Colonia de Muncă Peninsula (1953), Penitenciarele de la Ploieşti (1958), Mărgineni (1958), Galaţi (1959), Botoşani (1960-1964) şi Văcăreşti (1964) sunt tot atâtea locuri în care deţinutul politic Constantin Ticu Dumitrescu şi-a asumat „starea de luptă permanentă”, convins că există drepturi fundamentale, pe care niciun regim politic nu le poate anula, şi valori esenţiale, pe care comunismul, “marea minciună a epocii noastre”, nu le va putea distruge. Paginile de dosar întocmite chiar de torţionarii lui stau mărturie că, în detenţie fiind, Constantin Ticu Dumitrescu a rămas liber şi de neînfrânt: a refuzat să-şi toarne confraţii, a făcut greva foamei, a organizat proteste colective, a încercat să înveţe limba franceză scriind pe gamela mânjită cu săpun, a ţinut conferinţe pentru a ridica moralul deţinuţilor şi mai ales i-a îndemnat să reziste, în aşteptarea unor vremi mai bune.
Cu gândul la victimele care nu pot fi uitate şi pentru care memoria e singura revanşă, cu gândul la cei care n-au trăit ororile regimului totalitar şi pentru care cunoaşterea e singura pavăză, Constantin Ticu Dumitrescu şi-a petrecut ultimii ani din viaţă luptându-se pentru deschiderea arhivelor poliţiei politice şi deconspirarea Securităţii. A înfiinţat CNSAS cu preţul excluderii din partidul istoric pentru care făcuse ani grei de puşcărie, salvând apoi instituţia şi nepreţuita ei arhivă atunci când moştenitorii Securităţii se pregăteau s-o închidă, pentru a-şi putea reinventa, liniştiţi, biografiile. Deşi sorţii politici i-au fost tot timpul potrivnici, în cele din urmă şi-a convins chiar şi adversarii că România nu se va putea vindeca fără să cunoască mai întâi semnele bolii. Graţie voinţei lui Constantin Ticu Dumitrescu, milioanele de dosare din arhiva CNSAS pot fi citite astăzi de către toţi cei care vor să ştie adevărul, fiind convinşi că acesta e primul şi cel mai mare pas pe drumul dreptăţii. Binecuvântată să fie amintirea sa!“
Vă mai recomandăm:
EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini