Prima reţea naţională a meşteşugarilor rurali. Cum poate deveni tradiţia o resursă pentru dezvoltarea satelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trai din meşteşugul popular FOTO: Fundaţia World Vision Romania

Mâine, 21 octombrie, se va lansa la ora 10.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj, prima Reţea Naţională a Meşteşugarilor Rurali ca urmare a unui proiect cofinanţat cu bani europeni.

”Transilvania are o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte meşteşugurile populare, fapt reflectat şi prin rezultatele proiectelor anterioare pentru dezvoltarea tradiţiilor şi artizanatului românesc. La evenimentul de prezentare a reţelei vor participa asociaţii de meşteşugari formate în urma proiectului Atelierul de Meşteşuguri, precum Creatorii de Frumos din Sănduleşti, Artă şi Tradiţie din Mera şi Produs de Băişoara, o echipă de meşteşugari care a început recent să lucreze cu mari retaileri din România”, anunţă organizatorii evenimentului, Fundaţia World Vision Romania. (WVR)

Toate aceste au fost posibile în cadrul proiectului ”Made in rural” al fundaţiei amintite, prin care, în ultimul an, peste 300 de persoane vulnerabile din zona nord-vestică a ţării au terminat cursuri de ţesătorie sau antreprenoriat, iar 40 dintre ele şi-au găsit un loc de muncă. În plus, 32 dintre acestea au fost premiate cu câte 10.000 de lei ca să-şi transforme meşteşugul într-o mică afacere.

„Ne bucurăm pentru interesul pe care meşterii populari îl au pentru proiectul Made in Rural şi sperăm să îi avem prezenţi la evenimentul de miercuri pe cât mai mulţi dintre ei. Meşteşugarii transilvăneni au un potenţial foarte mare care poate fi dezvoltat astfel încât să câştige mai bine, aşa cum ne-a arătat experienţa celorlalte proiecte”, declară Adrian Secal, managerul proiectului. Iniţiativa, cofinanţată cu bani europeni, se desfăşoară în perioada 31 martie 2014 - 15 decembrie 2015 în beneficiul persoanelor din sate din judeţele Alba, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Cluj, Dolj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Vaslui şi Vâlcea.

Fundaţia World Vision România se implică de peste patru ani în proiecte de revitalizare a artei populare meşteşugăreşti şi de transformare a acesteia în surse de venit pentru meşteşugari şi comunităţile din care provin.

”Reţeaua Naţională a Meşteşugarilor Rurali va facilita schimbul de resurse între organizaţiile existe la nivel naţional, de la informaţii de interes general - surse de finanţare, oportunităţi de desfacere etc - până la consultanţă specializată”, mai spun cei de la WVR.

Mai puteţi citi:

GALERIE FOTO Gumuţeasca, „limba de sticlă“ din satul lui Boc. Ultimii geamgii din Mărgău care mai vorbesc gumuţeasca

FOTO VIDEO Când tradiţia îţi aduce un loc de muncă. Academia Română şcoleşte, pe banii Europei, ţăranii în tainele bucătăriei

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor