FOTO Dezastrul lăsat în urmă de comunişti. Biserici şi sate din Bărăgan, înghiţite de canalul Dunăre-Bucureşti
0Ambiţiile absurde ale fostului dictator Nicolae Ceauşescu, măcinat de dezvoltarea multilaterală şi înflorirea României nu au ocolit Bărăganul. Câteva sate din judeţul Călăraşi au fost înghiţite de apele nemiloase în anul 1983 când s-au început lucrările la canalul Dunăre-Bucureşti.
Şi astăzi când apele seacă ies la iveală ruinele unei biserici, fundaţia unei şcoli sau a unei case şi chiar un cimitir. Pe fundul lacului Săruleşti se află satele Ciofliceni şi Pavliceni, părţi din Săruleşti-sat, Presna şi Sănduliţa. Localităţile au fost inundate de comunişti pentru realizarea canalului, proiect ce a fost însă abandonat în anul 1989 deoarece s-a constatat că nu se poate menţine un nivel navigabil constant până în Capitală. Localnicii susţin că, azi, adâncimea lacului ajunge şi la 11 metri pe un luciu de apă de 420 de hectare, lung de 20 de kilometri şi cu o lăţime care ajunge la 600 de metri.
Devastată şi incendiată
De mai bine de 30 de ani, ruinele bisericii din satul Măgureni sunt mărturia dezastrului făcut de comunişti. Lăcaşul de cult a fost construit între anii 1671-1674, iar peticul de pământ pe care se află este înconjurat de lacul Săruleşti.
„Deşi a fost inundată, devastată şi incendiată de mai multe ori, o parte a bisericii se încăpăţânează să nu se prăbuseaşcă. Pasionaţii de fotografii şi de locuri inedite din România se aventurează până la Săruleşti pentru a vedea dezastrul pe care l-a provocat Nicolae Ceauşescu. Tot răul a fost se pare spre bine, cum spune vorba românească. Săruleşti a devenit raiul pescarilor la crap dintr-o greşeală a fostului dictator. Fermele piscicole aflate în zonă nu au fost depopulate când a avut loc inundarea”, povesteşte un localnic.
Peştele a beneficiat, ulterior, de un un biotop mai prielnic, iar apa foarte calcaroasă a determinat creşterea scoicilor, racilor şi melcilor, hrană cu multe proteine care favorizează apariţia unor exemplare gigantice de crap.
Monument istoric, pe fundul lacului Mostiştea
Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în comuna Gurbăneşti. Deşi se află pe lista monumentelor istorice din România, schitul Codreni, aflat în comuna Gurbăneşti şi ridicat în 1678, se află la 10 metri adâncime, în apele acumulării Mostiştea.
“În anii '80 o mare parte din comuna Gurbăneşti aflată pe malurile râului Mostiştea a fost demolată, ca urmare a construirii barajului de acumulare. Partea din amonte a fost inundată, iar partea din aval a dispărut cu timpul sau încă îşi păstrează ruinele parcă încrâncenându-se să reziste urgiei acelor vremuri”, susţine Viorel Dumitrescu, fiu al comunei care a încercat să păstreze vie imaginea localităţii pe site-ul gurbanesti.ro.
Intenţia datează din 1864
Primele menţiuni despre intenţia de a se construi un canal între Dunăre şi Bucureşti datează din 1864, de pe timpul lui A.I. Cuza. Primul proiect pentru o cale navigabilă Bucureşti - Olteniţa a fost iniţiat în 1880, dar construcţia nu a fost materializată. În 1929, Parlamentul a adoptat o lege care prevedea un canal care să transforme Bucureştiul în port la Dunăre. Până în 1986, nimeni nu a mai amintit acest lucru. La acea dată a fost semnat un decret prezidenţial privind realizarea lucrării.
Conservare sau furt?
Ca urmare a evenimentelor din Decembrie 1989, la 1 ianuarie 1990 s-a dispus sistarea lucrărilor şi conservarea, la stadiul existent. Din păcate, conservarea a însemnat abandon, distrugere sau furt.
Canalul a fost proiectat pe timpul lui Ceauşescu pentru o lungime de 73 kilometri, o lăţime de 80 metri şi o adâncime minimă a apei de 4,5 metri. Planul include patru ecluze şi două porturi, unul lângă comuna 1 Decembrie şi altul la Olteniţa.
Vă recomandăm şi:
Renaşte Canalul Dunăre-Bucureşti: locuitorii Capitalei ar putea ajunge cu vaporul pe litoral
Forbes. Canalul Dunăre-Bucureşti vs. Criza mondială