Braconieri cercetaţi de poliţişti. La o partidă ilegală de vânătoare, la Gostilele, s-au împuşcat 70 de ciocârlii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi braconieri au căzut în plasa poliţiştilor, în cadrul unei razii efectuate de către oamenii legii pe fondul de vânătoare nr.1 Gostilele. Un român şi un italian au fost prinşi, după ce au împuşcat ilegal 70 de ciocârlii de câmp.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Călăraşi îi cercetează pe cei doi pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, conform prevederilor Legii 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. La 21 octombrie, în cadrul unei acţiuni de combatere a braconajului cinegetic, poliţiştii călărăşeni au prins, pe fondul de vânătoare nr.1 Gostilele, pe Ion Z., de 37 ani, din comuna Brăneşti, judeţul Ilfov. În timpul unor operaţiuni de vânătoare, desfăşurate fără autorizaţie de vânătoare legală, la care a participat şi un cetăţean italian în vârstă de 60 ani, ar fi fost capturate 70 de piese din specia de vânat ciocârlia-de-câmp. Vânatul găsit a fost predat gestionarului fondului de vânătoare, poliţiştii dispunând ridicarea armei şi a cartuşelor.
 

Vă recomandăm şi:

Bărbat rănit la vânătoare ilegală de iepuri

Braconaj cinegetic în Delta Dunării: doi bărbaţi au vânat ilegal un porc mistreţ

Mai multe pentru tine:
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate