Investitorii, cu ochii pe Călăraşi. Podul peste Dunăre de la Silistra prinde contur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul peste Dunăre, o invetiţie de peste 250 milioane de euro Foto:Arhivă Adevărul
Podul peste Dunăre, o invetiţie de peste 250 milioane de euro Foto:Arhivă Adevărul

Călăraşiul va deveni un nod important de comunicare internaţională, după construirea noului pod peste Dunăre la Silistra. Semnarea memorandumului privind amplasarea podului între Călăraşi şi Silistra reprezintă un prim pas pentru dezvoltarea socio-economică a zonei.


Autorităţile din Călăraşi spun că eforturile le-au fost răsplătite. Primarul oraşului Daniel Ştefan Drăgulin a făcut o serie de demersuri pentru realizarea acestui obiectiv laa Călăraşi. “Întâlnirea avută cu preşedintele Bulgariei, semnarea, în numele tuturor călărăşenilor, a declaraţiei comune de cooperare dintre Silistra şi Călăraşi ce a avut la bază memorandumul semnat între Guvernul României şi Guvernul Bulgariei privind construcţia podului Silistra- Călăraşi,  scrisoarea deschisă adresată Executivului, discuţiile purtate cu membrii Guvernului României, încep să îşi arate roadele, iar semnarea memorandumului privind construcţia unui nou pod peste Dunăre, între Călăraşi şi Silistra, reprezintă o nouă perspectiva de dezvoltare pentru municipiul Călăraşi”, spune edilul.

Acord de principiu

Ideea construirii unui pod peste Dunăre a fost luată în discuţie la Călăraşi în urmă cu mai bine de doi ani când fostul primar, Nicolae Dragu, a prezentat proiectul monumentalei lucrări. Aleşii oraşului au căzut de acord şi au votat pe 7 martie 2012, hotărârea de Consiliu Local privind acordul de principiu pentru construirea podului.

Peste 7.000 locuri de muncă

Valoarea estimată a investiţiei, preciza fostul primar, s-ar ridica la peste 250 milioane de euro. Autorităţile spuneau la acea dată că prin această lucrare se vor crea peste 4.600 locuri de muncă în timpul construcţiei podului şi 2.500 de locuri de muncă la final, când se va da în exploatare. “Guvernul a aprobat semnarea unui memorandum de înţelegere cu autorităţile bulgare pentru implementarea studiilor de fezabilitate privind construcţia a două noi poduri peste Dunăre, respectiv Silistra-Călăraşi şi Nikopol-Turnu Măgurele”, a anunţat marţi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, după şedinţa Executivului.
 

Vă recomandăm şi:

Investitori români şi bulgari, cu ochii pe viitorul podul peste Dunăre Călăraşi- Silistra

Acord. Declaraţia comună de cooperare privind construirea celui de-al treilea pod peste Dunăre se semnează la Silistra

Vis măreţ. Al treilea pod peste Dunăre va fi construit între Călăraşi şi Silistra

Avem pod peste Dunăre de 273 de milioane de euro, dar drumul până la Calafat este plin de gropi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite