Legenda din jurul Focului Viu de la Lopătari. „Flăcările se mişcă, se schimbă, pe o rază de jumătate de hectar“

Comuna buzoiană Lopătari are un important monument natural, numit în popor „focul viu“. Oamenii din zonă au descoperit recent un al doilea punct, similar celui cunoscut, de la Terca,  dar mai aproape de drumul judeţean. În jurul flăcărilor perene, strămoşii localnicilor din Lopătari au creat în timp mai multe legende.

Comuna Lopătari, din judeţul Buzău, figurează pe harta turistică a ţării ca fiind locul în care se găseşte un important fenomen natural, cunoscut ca ”focul viu”. 

Focul viu se află pe un versant din satul Terca, al comunei Lopătari. Un al doilea foc viu a fost descoperit în urmă cu câteva zile de un localnic din Lopătari, în apropiere de locuinţa sa.

În cel de-al doilea punct, flăcări de aproape jumătate de metru ies din pământ aproape de drumul judeţean DJ203K. Pare mai spectaculos decât cel cunoscut la Terca şi mult mai aproape de drumul principal. 

Cei care l-au descoperit spun că au plecat în căutarea lui după ce au auzit de la bătrâni că ar mai exista un al doilea foc viu în comună, pe lângă cel de la Terca.

„Un prieten a venit cu feştile şi a fost găsit pur şi simplu plimbându-se cu focul. L-a căutat toată coasta”, a declarat George Crăciun, localnic din Lopătari.

Oamenii locului spun că focul viu se ascunde uneori şi iese la suprafaţă în altă zonă din apropiere. „Focul viu are un areal, el se mişcă, se schimbă, pe o rază de o jumătate de hectar, iniţial a fost aici, apoi s-a mutat mai jos”, spune Ion Zota, profesor din Lopătari.

Este un fenomen natural generat de gazele care ţâşnesc prin crăpăturile scoarţei terestre şi apoi se aprind spontan, formând flăcări de 50, până la 100 de centimetri înălţime. 

Focurile vii se sting din când în când, dar întotdeauna există persoane care să le aprindă. Flăcările au înălţimi mult mai mari noaptea, atingând şi 1,5 metri.

Sătenii din Lopătari sunt convinşi că ambele focuri vii vor aduce mai mulţi turişti în comuna lor, care păstrează o bogată colecţie de poveşti şi legende.

Bătrânii locului au transmis generaţiilor tinere o legendă veche despre ce înseamnă flăcările care ţâşnesc din pământ. Povestea a fost descrisă de învăţătorul Dumitru Serbescu-Lopătari, personalitate de frunte a comunei care a trăit între anii 1883-1954.

„Muşele păpuşele erau cele două fete ale bătrânului Giurgiu, stăpânul acestor locuri. Ele au fost alergate de furi şi sfârşitul furilor a fost la Smoleanu; smolean înseamnă smoală în slavă. S-a deschis gaura iadului şi i-a înghiţit pe aceşti furi şi fetele s-au salvat”, spune profesorul Ion Zota.

Cercetătorii în domeniul istoriei ne precizează că respectivele ţinuturi sunt locuite de peste două mii de ani, că sumarele  descoperiri făcute aici aparţin Culturii Monteoru. Ei vorbesc despre „Focurile nestinse” găsite în hronici ca „Focurile vii”.

Denumirea comunei, conform istoricului Basil Iorgulescu, provine, conform legendei, după care Negru-Vodă şi-a înzestrat cei trei viteji căpitani, Beşliu, Goidea şi Lopătărea cu ţinuturile de sub păduri. 

De la Lopătărea, ce-a primit teritoriul de la izvoarele Slănicului, provine denumirea de Lopătari.

Altă legendă menţionează că oamenii locului, înconjuraţi de păduri, confecţionau lopeţi din lemn pentru nevoile curţii domneşti şi ale Mănăstirii Vintilă Vodă, care exista pe la 1532.