VIDEO Cum se taie corect viţa-de-vie, în mijlocul iernii: câţi ochi se lasă pe o coardă

Lică Lupu deţine o cultură de vie în comuna Breaza

Tăierea viţei-de-vie este una dintre lucrările care influenţează dezvoltarea lăstarilor, cât şi cantitatea şi calitatea producţiei de struguri. De aceea, operaţiunea extrem de importantă trebuie făcută la timp şi cu respectarea unor reguli, cunoscute de către viticultorii experimentaţi.

Dacă nu au loc astfel de intervenţii, viţa-de-vie, fiind o liană, va creşte preponderent în lungime, va forma mai multe frunze şi mai puţine fructe. 

Mai mult decât atât, puţinii struguri care vor creşte, vor avea dimensiuni reduse şi o concentraţie scăzută de zahăr, deoarece resursele plantei vor fi consumate de frunze şi tulpini.

Pentru că este perioada în care se lucrează la tăierea viţei-de-vie, câteva sfaturi oferite de un specialist în viticultură sunt binevenite. 

Lică Lupu, viticultor din comuna Breaza, judeţul Buzău, ne-a arătat modul în care taie viţa de vie, operaţiune care poate fi făcut chiar în perioada de iarnă. 

Acesta spune că tăierile bine executate vor da viţei-de-vie o formă mai uşor de îngrijit, vor permite o dezvoltare mai puternică a butucului şi vor duce la o producţie superioară din toate punctele de vedere. 

”În momentul în care ai în faţă butucul de vie, îi urmăreşti producţia din anul acesta, care constă în numărul de ochi lăsaţi pe o coardă, şi producţia de coarde de la anul care vine. Deci îi lăsăm un cep cu doi, trei ochi; recomandat la timpul ăsta, neştiind cum va fi iarna, să îi lăsăm trei ochi la cep. Astfel avem rezervă un ochi”, spune Lică Lupu. 

Tipurile de tăieri ale viţei-de-vie se clasifică în funcţie de scopul urmărit şi de vârsta butucilor. Luând în considerare aceste aspecte, tipurile de tăieri care se execută de obicei sunt: cele de formare, de fructificare, de regenerare şi unele tipuri de tăieri speciale.

Cele mai frecvente sunt tăierile de fructificare, sau de rodire. Acestea se execută pentru a influenţa procesele de creştere şi de fructificare, avându-se drept obiectiv o recoltă de o calitate superioară. Este tipul de tăiere pe care viticultorii îl execută cel mai des de-a lungul vieţii plantaţiei.

Tăierea de rodire, cea mai importantă în viaţa unei plantaţii viticole. Este cea mai importantă şi se execută anual. Este o tăiere care se execută în uscat, în perioada de repaus vegetativ. Scopul acestei lucrări este repartizarea corectă în spaţiu a elementelor viţei, regenerarea şi creşterea productivităţii.

”La coardă lăsăm o încărcătură mai mare, adică o coardă mai lungă, ca în caz de îngheţ, să avem o rezervă de ochi. În cazul în care iarna o să fie blândă, putem să mai facem o ajustare, o tăiere în primăvară, ca să mai reducem din numărul de ochi. O încărcătură prea mare pe butuc nu este recomandată pentru că nu poate să ducă decât un anumit număr de struguri care ajung la calitatea pe care o urmărim”, spune Lică Lupu, din Breaza.

Există trei sisteme de tăiere de fructificare, şi anume:

Sistem de tăiere scurt – Lăstarii pentru recoltă se taie la 2-3 ochi în fiecare an. În felul acesta, punţile de rod se lungesc anual cu un internod. De regulă, acest sistem este utilizat pe plantaţii unde butucii au creştere slabă.

Sistem de tăiere lung, cu arcuirea ulterioară a coardelor - Se lasă corzi de rod de 6-12 ochi, care apoi se arcuiesc la legat.

Sistemul de tăiere mixt cu formarea verigii de rod - Include elemente şi din sistemul scurt şi din sistemul lung.

Iată câteva dintre noţiunile de bază pe care ar trebui să le cunoaşteţi cu privire la tăierea viţei de vie:

Cepul – este formaţiunea lemnoasă scurtă, ce rezultă din scurtarea coardei la 2-3 ochi. Poate fi cep de rod, înlocuire, siguranţă sau de rezervă

Cordiţa – este formaţiunea lemnoasă de mărime mijlocie ce rezultă din scurtarea coardei la 4-7 ochi

Coarda de rod – este formaţiunea lemnoasă de bază şi poate fi scurtă (cu 8-10 ochi), mijlocie (cu 10-15 ochi), lungă (cu 15 - 18 ochi)

Veriga de rod – este cuplul format din cepul de înlocuire sau de rod şi cordiţa sau coarda de rod.

Călăraşul – este formaţiunea lemnoasă pe care o întâlnim de regulă la viţele conduse în forme joase şi se recurge la această formaţiune doar când butucul nu are braţe suficiente

Biciul – este formaţiunea lemnoasă multianuală lungă care se termină în capăt cu o coardă de rod, se întâlneşte la viţele în forme joase.