Video Colegii doctoriței Ștefania Szabo din Buzău, găsită moartă: „Era pur și simplu sleită de puteri. A venit cu branula la serviciu”. Cercetări pentru ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decesul Ștefaniei Szabo, directoarea medicală a Spitalului Județean din Buzău, găsită fără suflare chiar la locul de muncă, în camera de gardă, ridică multe semne de întrebare. Managerul unității și colegii vorbesc despre burnout, iar unii își amintesc că doctorița lua pastile. Parchetul pentru ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei necropsii.

UPDATE Se fac cercetări pentru ucidere din culpă

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art.192 alin.1 C.p. în vederea stabilirii condiţiilor în care dr. SZABO LAVINIA ŞTEFANIA, director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, a decedat în cursul nopţii de 27/28.10.2025, în timp ce se afla la locul de muncă, în camera de gardă a unităţii medicale”, a precizat, marți seara, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Până la acest moment, a fost efectuată cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mijloacele materiale de probă relevante, urmând a fi audiaţi mai mulţi martori, cadre medicale, a expălicat Parchetul.

„În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale (necropsie) de către medici legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău, urmând ca acest procedeu probator să stabilească cauza decesului. Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt măsuri prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicat.

UPDATE Rudele și colegii, audiați

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Buzău au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și iau în calcul mai multe ipoteze legate de cauza morții, potrivit Antena 3 CNN

Anchetatorii consideră moartea Ștefaniei Szabo un caz atipic. Sunt prelevate probe și audiate persoanele cu care doctorița a vorbit în ultimele ore de viață. 

Colegii spun că doctorița ajunsese să facă și câte șapte gărzi pe lună.

Audiată a fost și familia doctoriței.

Ștefania Szabo era și membră de bază a Organizației Femeilor Social-Democrate, iar în parteneriat cu spitalul pe care îl conducea organizase numeroase caravane ale sănătății în județul Buzău, potrivit Reporter Buzoian. Venise în Buzău în anul 2020, după ce profesase la Spitalul de Urgențe Floreasca, iar la scurt fusese numită director medical.

Știrea inițială

Managerul Spitalului Județean Buzău, Sorin Pătrașcu, a declarat pentru Fanatik că este posibil ca ca stresul să își fi pus puternic amprenta asupra stării de sănătate a doctoriței.

Este foarte adevărat că este unul din medicii foarte implicați. Cu siguranță că, pe fond de oboseală, presiunea, stresul... Cumva, posibil să fi cedat. Este foarte posibil orice, chiar și un burnout”, a declarat Pătrașcu pentru sursa citată.

Doctorița lua pastile pentru inimă

Angajații spitalului, șocați de vestea morții colegei lor, s-au interesat dacă doctorița urma vreun tratament cardiac, mai scrie sursa citată. Managerul a explicat „lua pastile de întreținere, de menținere a funcției inimii”:

„Erau pastile obișnuite de întreținere a funcției inimii, nimic deosebit. Nu apărea în evidența noastră cu nicio problemă medicală”.

Suprasolicitată cu o seară înainte să moară

Managerul spitalului a mai precizat că directoarea a fost suprasolicitată în seara dinaintea decesului, având un număr mare de pacienți.

„37 de ani. Doar că, la tineri și la tot ce se întâmplă în sistemul de sănătate, nimic nu mai este suspect. Au fost câțiva pacienți, destul de mulți din ce înțeleg. Nu știu ce vă spun numeric, pentru că nu am analizat lucrurile din punctul ăsta de vedere, dar a avut, într-adevăr, pacienți pentru care a fost solicitată. Ultimul consult a fost undeva la ora 12. Nu știu ce s-a întâmplat până la ora când a fost găsită, acum investigam și noi”, a mai spus managerul.

„E foarte important să găsim noi metode să ne apărăm de burnout”

Colegii Ștefaniei Szabo au confirmat că aceasta se afla în burnout, dar nu își permitea să își ia pauză pentru a se menaja.

„Trag un semnal de alarmă și vă rog din inimă să înțelegeți lucrul ăsta. E foarte important să găsim noi metode să ne apărăm de burnout. E foarte important să înțelegem când nu mai putem, să mergem la medicul de medicina muncii și să spunem lucrul ăsta. Eu nu mai pot. Mă simt obosit. Vin la serviciu și numai când vin la serviciu îmi crește tensiunea. Depinde și de noi să realizăm care ne sunt limitele”, a povestit o colegă a doctoriței decedate, potrivit Reporter Buzoian.

Ștefania Szabo a fost găsită moară marți. FOTO Facebook Ștefania Szabo

Am văzut-o pur și simplu sleită de puteri 

Aceeași colegă a remarcat că existau semne vizibile care arătau că are nevoie de repaos.

„Au fost situații când am văzut-o pur și simplu sleită de puteri și am rugat-o să meargă acasă, să-și vadă și de sănătatea dumneaei. A spus „nu, eu rămân aici că am treabă, trebuie să intru în sală”! Va aparține întotdeauna acest spital”, a spus colega Ștefaniei Szabo.

„A venit chiar și cu branula la serviciu”

Vocile din rândul colegilor care spun că era epuizată sunt însă mult mai multe:

„Muncea foarte mult. Nu cred că a avut un concediu medical în ultimii trei-patru ani, a venit chiar și cu branula la serviciu (...). Este un stres foarte mare în zona aceea. (...) Probabil trebuia să mai facă pauze, să mai revizuiască unele aspecte personale, nu știu ce să zic, acum e inutil”.

Colegii doctoriței s-au adunat în fața Spitalului de Urgență Buzău pentru a ține un moment de reculegere pentru aceasta.

Spitalul la care lucra doctoriță găsită moartă în dimineața zilei de marți, 28 octombrie, chiar în camera de gardă, se confrunta cu  lipsa de personal. Unitatea medicală ar fi semnalat în vara acestui an că are nevoie de medici urgentiști, dar și de specialiști pe mai multe secții, mai ales la Cardiologie și Oncologie.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ce spun românii despre alegerile din 7 decembrie. Către cine se duce votul bucureștenilor - Dezbatere online
29 octombrie: S-a născut Regina Maria, supranumită și „Mama răniților” pentru sprijinirea armatei în Primul Război Mondial
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?