Au secat fântânile dintr-o comună buzoiană. Pompierii le duc apă sătenilor cu cisterna

0
Publicat:

Pompierii buzoieni au început să transporte apă cu cisterna într-o localitate puternic afectată de secetă. Conform autorităților locale, pe raza comunei Scorțoasa sunt fără apă sau cu un nivel al apei extrem de scăzut 45 de fântâni și trei bazine publice de colectare, din 62 de fântâni verificate și trei bazine publice.

Pompierii au dus un prim transport. SURSA ISU Buzău

Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Buzău, prefectul Daniel Marian Țiclea, a dispus ca Inspectoratul pentru Situații de Urgență să transporte cu cisterna din dotare apă menajeră, în localitatea Scoarțoasa.

Măsura s-a impus după ce, din cauza lipsei precipitațiilor, nivelul apei în fântâni a scăzut extrem de mult. Mai mult decât atât, urmare a fenomenului de secetă pedologică accentuată, pe raza comunei, numeroase puțuri au secat.

Astfel, un prim transport cu o cisternă încărcată cu 8.000 de litri de apă menajeră a fost efectuat deja, urmând ca pompierii să revină la Scorțoasa ori de câte ori va fi nevoie pentru a acoperi nevoile oamenilor.

„Ca președinte al CJSU, am dispus de îndată ca mai multe transporturi cu apă să vină în sprijinul localnicilor din Scorțoasa. Acolo, nivelul apei din fântâni a ajuns să fie extrem de redus, alte puțuri au secat, pur și simplu, iar probleme ar fi și în furnizarea apei de la rețeaua publică, aceasta făcând față cu greu consumului. Pompierii de la ISU sunt deja angrenați în această misiune, de a transporta apă cu cisterna, și vom sări în sprijinul oamenilor ori de câte ori aceștia ne vor solicita”,  a declarat prefectul Daniel Marian Țiclea.

Zeci de fântâni au rămas fără apă. SURSA ISU Buzău

Buzău este unul dintre județele cele mai afectate de secetă. Nivelul apei din lacuri și bălți a scăzut cu până la doi metri. Grav este că unele albii au rămas fără pic de apă, așa cum cazul lacului Amara. Uscăciunea a început cu doi ani în urmă să pună stăpânire pe balta de 8.000 de metri pătraţi.

Odată cu dispariţia  luciului de apă, au pierit păsările, peştii şi toată vegetaţia, care semăna cu cea din Delta Dunării. Este un dezastru ecologic şi economic, strigă disperaţi localnicii din jurul întinderii de apă. Cel puţin 40 de localnici îşi întreţineau familiile din pescuit. Bărcile acestora zac acum abandonate în noroiul uscat de secetă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie