Cum a fost negociată mega-afacerea „Unifarm”. Intermediarul şi-a cerut comisionul în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Unifarm, Adrian Ionel, este acuzat de DNA că a cerut o mită de 760.000 de euro FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Intermediarul contractului pentru care directorul Unifarm, Adrian Ionel, este anchetat de DNA le-a cerut judecătorilor să oblige firma care a încheiat contract cu Unifarm să îi achite comisionul de 18% convenit. Dosarul scoate la iveală detaliile intermedierii afacerii pentru care DNA spune că s-a cerut o mită de peste 700.000 de euro.

Într-un dosar aflat în lucru la DNA, directorul Unifarm, Adrian Ionel, este acuzat că a cerut mită 760.000 de euro ca să îi atribuie firmei BSG Business Select SRL un contract de achiziţie a 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale.

Contractul dintre Unifarm şi BSG Business Select SRL a fost intermediat de firma The Jaderian’S SRL. Practic, firma The Jaderian’S SRL, înfiinţată cu cinci zile înainte de încheierea contractului dintre Unifarm şi BSG, i-a cerut firmei BSG, pentru că i-a găsit client pentru măşti şi combinezoane, un comision de 18 la sută din valoarea contractului. Astfel, comisionul pe care ar fi trebuit să îl încaseze The Jaderian’S era de 5.800.000 de lei. Potrivit DNA, din această sumă directorului Unifram i-ar fi revenit 760.000 de euro.

După livrarea unei prime tranşe de materiale, un milion de măşti şi 25.000 de combinezoane, în valoare totală de aproape cinci milioane de lei, contractul dintre Unifarm şi BSG Business Select a fost reziliat. Intermediarul, The Jaderian’s, şi-a cerut, însă, de la BSG comisionul de 18 la sută pentru suma încasată de la Unifarm: 897.549 de lei.

Detaliile intermedierii afacerii cu Unifarm

Pentru că nu şi-a primit comisionul de la BSG Business Select SRL, The Jaderian’S SRL a deschis proces, cerându-le judecătorilor de la Tribunalul Ilfov să oblige firma care a livrat măşti şi combinezoane Unifarmului să îi achite comisionul de 18 la sută din suma încasată.

BSG Business Select SRL a refuzat să achite comisionul susţinând că pretinsa datorie este „o pură invenţie”. În instanţă, BSG Business Select a mai arătat că „nu a recunoscut niciodată pretinsul debit”, transmiţând încă în 2 aprilie 2020 o notificare către The Jarderian’S, prin care „a învederat inexistenţa creanţei  pretinse şi a solicitat stornarea facturilor fiscale”.

În urma analizării contractului de intermediere a afacerii dintre BSG şi Unifarm, Tribunalul Ilfov a respuns cererea intermediarului de plată a comisionului. Judecătorii au arătat că, potrivit contractului  de intermediere încheiat între The Jaderian’S şi BSG s-a stabilit că „intermediarul (reclamanta) va încasa preţul de la cumpărător ( Unifarm SA) şi în baza comenzii îşi va reţine comisionul urmând a achita beneficiarului (pârâtei BSG Business Select SRL) doar preţul per achiziţie diminuat cu valoarea comisionului”.

Aşadar, din dispoziţia contractuală menţionată anterior rezultă că reclamanta în calitate de intermediar urma să încaseze preţul direct de la cumpărător şi să îşi reţină comisionul urmând a achita beneficarului doar preţul per achiziţie diminuat cu valoarea comisionului. În consecinţă, obligaţia de a reţine comisionul nu revenea pârâtului (n.r. BSG) din Contractul de intermediere, ci chiar reclamantei (n.r. The Jaderian’S) care nu şi-a îndeplinit această obligaţie ce îi revenea în mod nemijlocit aşa cum prevăd dispoziţiile contractuale menţionate”, se arată în sentinţa Tribunalului Ilfov.

Judecătorii au mai arătat că „reclamanta (n.r. intermediarul afacerii) nu poate invoca neîndeplinirea propriei obligaţii ca temei al solicitării adresate instanţei de a obliga pârâta să-i plătească comisionul de 18% din valoarea totală a tranzacţiei atâtat timp cât ea era cea care trebuia să reţină acest comisoion din plata făcută de cumpărător şi abia apoi să achite beneficiarului(pârâtei) preţul de achiziţie”.

Vă mai recomandăm şi:

Unifarm vrea o felie din contractul de 100 de milioane de lei pentru dotarea MApN cu echipamente anti-COVID-19

Directorul suspendat al Unifarm, faţă în faţă cu denunţătorul la DNA. Ce a spus Adrian Ionel după ore bune de confruntare

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor