Bucureşti: Bărbatul care trăieşte în alţi oameni

Şase bolnavi care aşteptau de multă vreme un transplant au primit organele a doi bărbaţi aflaţi în moarte cerebrală. Unul dintre cei doi donatori era din Bucureşti, avea numai 39 de ani şi a murit în primăvara anului trecut într-un accident stupid, a căzut de pe scări şi a suferit un grav traumatism cranio-cerebral. A lăsat în urmă o soţie tânără şi doi copii mici.

Accidentul soţului, coma profundă în care a intrat bărbatul şi mai ales ziua fatidică în care medicii i-au spus că el nu se va trezi niciodată par un coşmar pentru tânăra lui soţie, Ana. “Am impresia că visez şi, când mă voi trezi, o să-i povestesc soţului ce coşmar am avut”, povesteşte cu lacrimi în ochi tânăra femeie.

Ana nu vrea să-şi dezvăluie identitatea deoarece consideră că familiile celor care au primit organele soţului ei nu trebuie să afle cine este donatorul pentru a nu le fi tulburată bucuria. “Este mai bine ca familiile lor să nu-mi ştie durerea şi să nu conştientizeze faptul că cei care au primit organele trăiesc doar pentru că el a murit. Moartea lui nu trebuie să le tulbure bucuria că fratele, soţul sau mama, vor trăi mulţi ani lângă ei”, a spune ea.   

"Făceam confuzie între moarte cerebrală şi moarte clinică"

Cel mai greu moment din viaţa ei, spune văduva, a fost ziua în care medicii au venit la ea şi i-au spus că soţul ei se află în moarte cerebrală şi nu mai poate fi salvat. "Cu greu am înţeles despre ce este vorba. Văzusem la televizor cazuri de pacienţi care şi-au revenit. Medicii m-au luat cu binişorul şi au stat de mine ca de un copil. Mi-au spus că este vorba despre pacienţii în moarte clinică nu despre cei în moarte cerebrală. Din moarte clinică iţi poţi reveni dar din moarte cerebrală niciodată. Eşti practic o legumă întreţinută de aparate pentru că cel mai important organ, creierul, este mort", a povestit Ana.

La un an de la tragedie, Ana se pregăteşte de parastas. Această tradiţie îi prelungeşte suferinţa şi nu o lasă să-şi usuce ochii. “Mă pregătesc de parastas. E ca şi cum l-aş înmormânta din nou”, rosteşte femeia. Despre decizia ei de a dona organele soţului a spus doar că era firesc să procedeze aşa.“ Moartea lui a adus şi ceva bun atunci. Singurul gând care mă salvează este că o parte din soţul meu trăieşte în alţi oameni”, a mai spus femeia.

Părinţii nu ştiu că organele fiului lor au fost donate

Ana nu le-a povestit nici măcar rudelor apropiate despre decizia sa, aceea de a dona organele soţului ei. "Mi-era teamă de reacţia lor, mai ales a părinţilor. Aşa cum eu speram că el îşi va reveni la fel şi părinţii credeau că din moarte cerebrală se poate trezi. Sunt oameni bătrâni şi mi-era teamă că vor înţelege greu diferenţa dintre moarte clinică sau comă şi moarte cerebrală. Poate că m-ar fi acuzat că le-am ucis băiatul", a spus Ana.

“Familiile celor care au primit organele soţului meu nu trebuie să afle cine sunt. Moartea lui nu trebuie să le tulbure bucuria că fratele, soţul sau mama, vor trăi mulţi ani lângă ei”