Accident între o ambulanță și o mașină în Capitală. Autospeciala transporta mai mulți militari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident a avut loc miercuri, 26 noiembrie, în București, pe Calea 13 Septembrie, în zona hotelului JW Mariott. A fost implicată și o ambulanță în care se aflau militari.

FOTO: Facebook Info Trafic București și Ilfov

Brigada Rutieră a transmis că, în jurul orei 14:50, a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc în zona Piața Arsenalului.

Șoferul ambulanței militare, în vârstă de 44 de ani, care se deplasa în regim prioritar, având în funcțiune semnalele speciale de avertizare luminoase și acustice, a intrat în coliziune, la intersecția cu str. Ion Popescu-Gopo, cu un autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, care se deplasa pe sensul opus de circulație.

În urma accidentului, doi pasageri din ambulanța militară, un tânăr de 23 de ani şi o femeie de 33 de ani, au fost răniți.

Conducătorii autovehiculelor au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatele indicate fiind zero.

În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului de circulație.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026