Tâlhărie în Braşov oprită de un jandarm aflat în concediu de odihnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, în jurul orei 15.40, o femeie în vârstă de 48 de ani a fost agresată şi deposedată de bunurile sale de către o altă persoana de sex feminin pe strada Hărmanului între benzinăria Lukoil şi staţia RAT.

Agresoarea a pulverizat victimei spray iritant lacrimogen în zona feţei.

„Plt. Vişan George Aurel (foto jos), din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, aflat în concediu de odihnă, a văzut întreaga desfăşurare a evenimentului şi fără a sta pe gânduri a trecut la urmărirea şi prinderea agresoarei. Ulterior, jandarmul a sunat pe numărul unic de urgenţă 112, chemând în sprijin efectivele aflate în serviciu, la faţa locului ajungând rapid o patrulă mixtă, poliţie-jandarmerie, care a luat măsurile legale împotriva agresoarei şi a acordat primul ajutor victimei”, a precizat maior Cirpian Aldea, purtătorul de cuvânt al IJJ Braşov.

Cercetările sunt continuate de către Poliţia Braşov, cu autoarea faptei în stare de reţinere preventivă.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători