Este sau nu Brașovul destinație pentru Ziua Îndrăgostiților? Ce spun localnicii și turiștii

0
Publicat:

Una dintre destinațiile preferate din România, Brașovul este considerat destinație de Ziua Îndrăgostiților de cei care vizitează orașul. Localnicii ar prefera cu totul alte destinații.

Brașovul ca destinație de Ziua Îndrăgostiților FOTO Ioan Buciumar

Brașovul este văzut ca o destinație potrivită pentru Valentine’s Day de către turiști, dar ca una tristă de către localnici. Dacă mulți tineri din alte colțuri ale țării aleg orașul nostru pentru petrecerea unei zile romantice, tinerii brașoveni se gândesc la destinații mai îndepărtate.

„Brașovul nu arată ca o destinație pentru această zi. Aici, chiar lângă fântână, e mai bine, dar, dacă mergeți un pic mai încolo, sunt mormane de zăpadă și nu arată deloc bine. Dacă ar fi să-mi ales o destinație de Ziua Îndrăgostiților, aceea ar fi Paris”, a spus o brașoveancă.

„Orașul e destul de urât în ultima perioadă, dar noroc că a nins și e un pic mai bine, în special în cazul celor care merg în Poiană. Dacă ar fi organizate evenimente speciale, ar mai fi ceva, dar nu prea sunt. Eu aș merge mai bine la Florența”, a spus o altă tânără.

„Brașovul e călduros, frumos, e o destinație foarte potrivită pentru această zi. Noi suntem din București și venim de mai mulți ani aici, ne simțim foarte bine și ne și distrăm. De obicei mergem prin Centrul Istoric, ne plimbăm prin zona aceasta și poate ajungem și pe sub Tâmpa”, spune un cuplu venit în vizită.

Sărbători ancestrale la limita dintre anotimpuri

Valentine’s Day este o sărbătoare importată la Brașov, cum este și Dragobetele. Totuși, sărbătorile de sfârșit de iarnă și început de primăvară sunt prezente pe întreg mapamondul, fie că este vorba de unele autohtone sau de cele de import.

„Nu de mult a început seria sărbătorilor care marchează apropierea primăverii, cum este Fărșangul în satele ungurești și Faschingul de la Prejmer. Avem și noi Dragobetele, dar aceasta nu era o sărbătoare în zona Brașovului, mai mult în alte părți ale României. Important este să ne bucurăm de acestea zile în care sărbătorim ceea ce face să meargă lumea înainte și anume dragostea”, a declarat Adrian Vălușescu, directorul Centrului Cultural Reduta Brașov.

Nici măcar un cuplu nu a dorit să-și unească destinele de Valentine’s Day în acest an, la Brașov. Dacă anii trecuți cererea era una mult mai mare decât în alte zile din această perioadă, de această dată Casa Căsătoriilor va rămâne pustie. Nici măcar un cuplu nu a dorit să se căsătorească în acest an în 14 februarie.

Cum Valentine’s Day a picat într-o zi de marți, pentru cupluri este mai important să vină cei dragi alături de ei, astfel că se orientează spre zilele de vineri sau de weekend. Sărbătoarea de Dragobete va fi anul acesta într-o zi de vineri, astfel că este posibil ca de sărbătoarea românească a iubirii să existe și cupluri care aleagă această zi pentru oficializarea relației.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști