Contestaţia fostului baron al Brăilei, Bunea Stancu, după ce a fost revocat din funcţie, ajunge pe masa judecătorilor. Primul termen, stabilit pe 9 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele revocat din funcţie al CJ Brăila   FOTO Florentin Coman

Prefectura Brăila l-a revocat în noiembrie 2014 pe Gheorghe Bunea Stancu (PSD) din funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Brăila, ca urmare a unei sentinţe definitive a ÎCCJ, prin care a fost găsit vinovat într-un dosar de corupţie. Cu toate acestea Bunea Stancu nu s-a împăcat cu ideea şi a contestat Prefucturii. Tribunalul Brăila a stabilit pentru data de 9 februarie primul termen în care se va judeca dosarul Stancu vs Prefectură.

Gheorghe Bunea Stancu, fostul şef al CJ Brăila, fusese trimis în judecată încă din 2012 de Agenţia Naţională de Integritate, care l-a acuzat că a încălcat regimul privind conflictul de interese în materie administrativă. Este vorba despre două contracte de asociere ale CJ-ului cu două cluburi sportive controlate de firma la care Stancu este acţionar majoritar, „Concivia“, prin intermediul pachetului acţionarial deţinut la o altă firmă, „Bursagrirom“.

Verdictul final în acel proces a fost emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe 18 noiembrie 2014, Stancu fiind găsit vinovat. Ca urmare a acestei sentinţa, Prefectul Judeţului Brăila, a emis, pe 26 noiembrie, ordinul prin care Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean, a fost revocat din funcţie.

Stancu a decis să conteste ordinul prefectului, deşi acesta fusese emis în baza unei decizii a Instanţei Supreme. În cazul în care nu s-ar fi făcut această contestaţie, după expirarea perioadei de 10 zile prevăzute de lege, decizia Prefecturii devenea definitivă prin necontestare şi puteau începe procedurile pentru organizarea alegerilor anticipate pentru funcţia de preşedinte al CJ Brăila.

Tribunalul Brăila va judeca la începutul lunii viitoare dosarul în care Gheorghe Bunea Stancu a cerut anularea actului administrativ, emis de Prefectura Brăila. Judecătorii au stabilit primul termen în acest dosar, pe data de 9 februarie, după cum se arată pe site-ul instanţei. Contestaţia lui Stancu împotriva ordinului prefectului a fost înregistrată pe 4 decembrie, la Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Înlăturat şi de la şefia PSD Brăila

După ce a fost revocat din funcţia de preşedinte al CJ, Stancu a pierdut şi şefia filialei judeţene a PSD. Pe 27 noiembrie 2014, Comitetul Executiv Naţional al PSD a emis o hotărâre de convocare a Conferinţei extraordinare judeţene pe data de 12 decembrie, având ca scop revocarea din funcţie a lui Stancu şi alegerea unui nou preşedinte. Pe 12 decembrie 2014, în prezenţa vicepremierului Liviu Dragnea, deputatul Mihai Tudose a fost ales, cu unanimitate de voturi, preşedinte al PSD Brăila.


În data de 23 decembrie 2014 s-a rezolvat şi situaţia de la nivelul Consiliului Judeţean Brăila, consilierul judeţean Viorel Mortu fiind ales ca preşedinte interimar al instituţiei. În mod normal, ar fi trebuit să înceapă pregătirile pentru alegeri anticipate la Brăila, ca să fie numit un nou preşedinte, însă acest lucru nu se poate face până când Tribunalul nu va soluţiona contestaţia depusă de Stancu.

Anchetat şi de DNA

Chiar dacă, oficial, şi-a pierdut funcţiile de preşedinte CJ şi PSD abia în noiembrie 2014, Gheorghe Bunea Stancu nu şi-a putut exercita atribuţiile de şef încă din august 2014, după ce a fost arestat la domiciliu ca urmare a unei anchete declanţate împotriva sa de Direcţia Naţională Anticorupţie. Este vorba despre un nou dosar de corupţie, în care Stancu este acuzat că a încredinţat în mod abuziv mai multe contracte de lucrări publice unor firme la care era acţionar indirect. În data de 9 octombrie 2014, magistraţii au înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, iar în prezent dosarul lui Stancu este judecat de Tribunalul Vrancea.

Recomandări pe aceaaşi temă

Unul dintre funcţionarii CJ Brăila, judecat în acelaşi dosar de corupţie cu fostul preşedinte Bunea Stancu, a ajuns la Pshiatrie

CJ Brăila nu are contract cu nicio firmă pentru deszăpezire. Judeţul se află sub cod galben de ninsori

„Rechini” vânaţi degeaba. Baronii Bunea Stancu, Mazăre, Cosma sau vameşii de la Albiţa pot scăpa de controlul judiciar, declarat neconstituţional

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor