Preşedintele de CJ Radu Moldovan: Sunt firme care au transformat contestarea licitaţiilor publice într-o afacere „neortodoxă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contestaţiile întârzie mult proiectele pe fonduri europene, crede preşedintele de CJ Radu Moldovan FOTO: Bianca Sara

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate marţi, la Bistriţa, preşedintele de Consiliu Judeţean Radu Moldovan a precizat că sunt firme care au transformat contestarea licitaţiilor publice într-o afacere necurată.

„Sunt firme care contestă (n.r. licitaţiile publice) doar de dragul de a contesta, ca pe urmă, cu tot felul de înţelegeri neortodoxe să facă târguri şi să-şi retragă contestaţia contra unor sume de bani. Există şi firme care fac afaceri astfel”, a declarat Radu Moldovan, marţi.

Acesta a mai spus că firmele care contestă aiurea licitaţiile pot să întârzie semnarea unui contract şi un an şi jumătate, îngreunând astfel accesarea eficientă a fondurilor europene.

Potrivit preşedintelui de Consiliu Judeţean Radu Moldovan garanţia de 1% pe care a dorit să o introducă ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici a fost o idee bună, reuşind să reducă la 20% numărul contestaţiilor. Deşi a obţinut acordul Comisiei Europene, Curtea Constituţională a „interzis-o”.

Radu Moldovan a recomandat şi secretizarea evaluării proiectelor până la licitaţie, precum şi eliminarea celor care nu se încadrează cu ofertele în marja de 30%. Astfel, ar fi evitate şi situaţiile în care unele firme coboară ofertele până la 50% din preţul de licitaţie şi se trezesc că nu le ajunge suma pentru a duce la bun sfârşit contractul.

Preşedintele de Consiliu Judeţean a mai dezvăluit faptul că încă din anul 2012 face sesizări în speranţa că se va rezolva ceva, însă o echilibrare a situaţiei ar putea fi adusă doar de modificări ale legislaţiei licitaţiilor.

Vă mai recomandăm:

Învârteli cu groapa de gunoi ecologică ce a înghiţit zeci de milioane de lei. Un director din CJ a fost dat pe mâna procurorilor de ANI

Apropiatul lui Dan Voiculescu, Corneliu Pascu a mai pus mâna pe un contract de 27,3 milioane de lei de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud



 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026