PMP Maramureş a obţinut postul de prefect al judeţului. Cine este reprezentantul Guvernului în teritoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Ungur, prefectul judeţului Maramureş. FOTO: Arhivă personală

Nicolae Silviu Ungur este noul prefect al judeţului Maramureş. În vârstă de 42 de ani, acesta este cel mai tânăr prefect pe care l-a avut judeţul.

Nicolae Silviu Ungur a fost numit miercuri, 18 decembrie, prefect al judeţului Maramureş, asta după ce fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu Vasile Moldovan a fost eliberat din funcţie în cursul săptămânii trecute. Silviu Ungur este din 2006 consilier în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Maramureş, Serviciul Control. 

Noul prefect a absolvit Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Cluj Napoca, fiind economist. Are studii Postuniversitare – Informatică Aplicată şi Programare, Universitatea Tehnică Cluj Napoca, specialitatea analist programator. 

Silviu Ungur a ajuns prefect al judeţului Maramureş la propunerea Partidului Mişcarea Populară, organizaţie politică care a reuşit să se impună la negocierile cu Partidul Naţional Liberal.

„Sunt onorat de încrederea pe care mi-au acordat-o colegii din PMP Maramureş, prin susţinerea necondiţionată pe care mi-au oferit-o, de a ocupa funcţia de prefect al judeţului Maramureş. Sper să fac tot ce îmi stă în putere să nu îi dezamăgesc pe cei care m-au susţinut şi nici pe maramureşeni. Îmi doresc ca, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, să asigur o corectă aplicare a legii de către instituţiile statului, precum şi o mai bună relaţionare între instituţiile publice din judeţul nostru. Doamne ajută!”, a declarat noul prefect al judeţului Maramureş.

Postul de subprefect le revine liberalilor, care îl susţin pe Gheorghe Mihai Bârlea, actualmente consilier judeţean, fost prefect al Maramureşului şi senator. 

Citeşte şi

Exemplul românului care donează regulat sânge de ani de zile, deşi se teme teribil de ace: „Poţi fi mândru de sângele tău!“

FOTO Furt la pont în Baia Mare. Cum a rămas un bărbat fără 11.000 de euro în câteva secunde

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”