Zilele şcolii gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia. Bustul eroului naţional dezvelit în parcul instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala gimnazială ”Avram Iancu” din Alba Iulia

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia organizează, în perioada 28-30 mai 2014, o serie de manifestări dedicate Zilelor Şcolii, cu prilejul aniversării a 190 de ani de la naşterea lui Avram Iancu - patronul spiritual al şcolii.

Manifestările vor debuta miercuri, 28 mai 2014, de la ora 1200, cu festivitatea de dezvelire a bustului lui Avram Iancu, amplasat în parcul şcolii. La acest eveniment sunt invitaţi să participe, alături de oficialităţi, sponsori, părinţi, şi foştii dascăli ai şcolii, care sunt aşteptaţi la o reuniune de suflet denumită simbolic „Întâlnirea generaţiilor”. De la ora 1700, va avea loc evenimentul Gala performerilor urmat de spectacolul „Star pentru o zi”, care se vor desfăşura pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. În deschiderea spectacolului vor fi premiaţi elevii care s-au remarcat prin rezultatele deosebite obţinute, atât la olimpiadele şcolare, cât şi în cadrul concursurilor artistice, sportive sau lingvistice desfăşurate în acest an şcolar.

Joi, 29 mai 2014, între orele 900-1200, părinţii elevilor din învăţământul gimnazial sunt invitaţi să participe la activităţile educative care se vor desfăşura sub genericul Ziua Porţilor Deschise. Programul va cuprinde ateliere de creaţie, întâlniri cu medici, psihologi, dezbateri pe teme educative, întreceri sportive, activităţi culturale sau artistice. Ziua de joi va culmina cu o petrecere organizată pentru toţi elevii şcolii care vor fi sărbătoriţi cu ocazia zilei de 1 Iunie, într-o atmosferă festivă, la Restaurantul Mercur din Alba Iulia, începând cu ora 1700. Muzica, dansul, spectacolul de animaţie, masa festivă, dar şi alte surprize îi vor aştepta pe copii în cadrul evenimentului „School Party”, care este totodată şi un bun prilej de petrecere a timpului liber, de socializare, dar şi de distracţie.

Vineri, 30 mai 2014, de la ora 1200, va avea loc lansarea cărţii „Lanţul secretelor”, semnată de eleva Maria Ileană din clasa a VIII-a A.  „În cadrul manifestărilor Zilele Şcolii ne-am propus să realizăm activităţi prin care să recunoaştem reuşitele elevilor şi dascălilor şcolii, atât în planul cunoaşterii, cât şi în plan artistic, cultural şi sportiv. Prin activităţile organizate ne-am dorit să creăm cadrul prin care  toţi elevii noştri să socializeze, să relaţioneze şi să-şi dezvolte sentimentul apartenenţei la o şcoală cu renume la nivelul comunităţii noastre”, a declarat Elena Ignat, directorul Şcolii „Avram Iancu” din Alba Iulia.

Programul evenimentului:

Miercuri, 28 mai 2014

12-13 Festivitatea de dezvelire a bustului lui Avram Iancu

13-14 Întâlnirea generaţiilor

17-17.30 Gala performerilor

17.30-19 Spectacolul  „Star pentru o zi” – susţinut de elevii  Şcolii Gimnaziale  „Avram Iancu” ( Casa de Cultură a Sindicatelor)

Joi, 29 mai 2014

9-12 Ziua Porţilor Deschise – activităţi organizate  în parteneriat cu părinţii

17-20  „School Party”  – sărbătorirea elevilor şcolii cu ocazia Zilei Copilului

Vineri, 30 mai 2014

12-14  Lansare de carte Lanţul secretelor (Maria Ileană , clasa a VIII-a A)

Festivalul Naţional ”La Porţile Apusenilor”, organizat la Alba Iulia de Şcoala Gimnazială ”Avram Iancu”

Marius Moga caută vedete la Alba Iulia. Tineri talentaţi din oraş participă la tabăra de muzică

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate