FOTO VIDEO Alba de la înălţime, aşa cum o văd doar păsările. Imagini spectaculoase cu oraşe, cetăţi, biserici, rezervaţii naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine aeriană a oraşului Alba Iulia/Sursa foto: Romulus Oprişcan

Mult controversata „dronă“ ne oferă imagini spectaculoase, întrucât ne aduce în faţa ochilor o altă perspectivă, la care nu avem acces în mod obişnuit. Astfel de filmări au câte ceva din ochiul atotcuprinzător şi zborul planat al păsărilor. De sus, fiecare cetate, biserică, rezervaţie naturală devine spectaculoasă, întrucât detaliile îşi dau mâna într-o imagine de ansamblu.

Oraşul Sebeş se conturează, şi de la înălţime, ca un amestec de medievalism şi actualitate. Mühlbach-ul(denumirea germană a oraşului), prima cetate săsească din Transilvania, ne apare şi de la câteva sute de metri înălţime ca unul dintre cele mai aglomerate oraşe din România. 

În prim plan este unul dintre simbolurile oraşului,  Biserica saşilor, unică în ţară prin structura romanico-gotică. Una dintre legende spune că lăcaşul de cult ascunde o piatră de alabastru, de 15 kilograme, cu care erau pedepsiţi enoriaşii pentru păcate grave. Împricinaţii trebuiau să stea la intrare cu bolovanul atârnat de gât, pe tot parcursul slujbei.  Şi nu era vorba de câteva minute, ci de două ore. Sebeşul este şi oraşul în care aproape toate clădirile de patrimoniu sunt în picioare: Casa Binder, Primăria, Casa Zapolya, Mănăstirea franciscană. 

Un alt contur prind de la înălţime şi clădirile emblematice din Alba Iulia, din incinta şi din afara Cetăţii Alba Carolina. În imagini se vede cel mai bine conturul fortificaţiei de tip Vauban ridicată de austrieci în urmă cu 300 de ani, ce se întinde pe o suprafaţă de 110 hectare. În poze apar clădirile embematice din interiorul fortificaţiei: Catedrala Încoronării, Catedrala Romano-Catolică, Palatul Principilor Transilvaniei, Piaţa Cetăţii. Imaginile ne permit să observăm şi extinderea oraşului  în ultimii  20 de ani.

Castle of Alba Iulia from Amazing Visuals on Vimeo.

Ruptă de prezent ne apare de la înălţime şi Cetatea Câlnicului, aflată din 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Imaginile surprinse de  „obiectul zburător“ ne dau impresia că suntem în urmă cu 800 de ani, când Cetatea a fost ridicată de coloniştii germani.

Tot cu drona au fost surprinse Biserica din lemn din Ighiel, dar şi cele reformate din Şard, Ighiu şi Cricău:

Biserici Ighiu si Cricau .mov from calin magda on Vimeo.

Obiectul zburător a poposit şi peste  frumuseţile Apusenilor:

Cãtunul Zapodie - Muntele Mare, Apuseni from Ghid Video Turistic on Vimeo.

Muntii Apuseni Arieseni, Padis from Sky Image on Vimeo.

Rezervaţia Scăriţa Belioara / aerials from Ghid Video Turistic on Vimeo.

Dronele au început să fie accesibile tuturor abia în urmă cu câţiva ani.  Înainte, aceste obiecte zburătoare aveau dimensiuni considerabile şi costau şi 30.000 de dolari. Au apărut în ideea de a înlocui cameramanii de televiziune care filmau din elicoptere la diferite evenimente. Erau costuri uriaşe şi presupunea şi personal numeros. Plus că,  existau şi pericole de accidente.(Articol scris de NICU NEAG)

FOTO VIDEO Ierni de poveste la Gârda de Sus. Peisaje de vis în ”centrul turistic” al Apusenilor

FOTO DOCUMENT Trădare în urmă cu 230 de ani. Cum au „fraternizat“ 20 de români cu duşmanul pentru prinderea lui Horea, Cloşca şi Crişan

FOTO DOCUMENT Cine au fost românii care au hotărât Unirea Transilvaniei cu România la Alba Iulia

FOTO DOCUMENT Scrisori, note şi rapoarte ale corifeiilor Şcolii Ardelene

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată