Alba: Fostul spital din Baia de Arieş, azil doar pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de amenajare a viitorului azil din Baia de Arieş vor începe abia în iulie şi vor dura trei luni. Primii 30 de vârstnici ar urma să fie găzduiţi în azilul ce va funcţiona în fostul spital cel mai devreme în luna octombrie.

Centrul de Sănătate de la Baia de Arieş a fost trecut de la 1 aprilie 2011 pe lista spitalelor desfiinţate, alături de cele din Ocna Mureş şi Zlatna. Ministrul  Sănătăţii a promis atunci că toate vor fi transformate în scurt timp în azile pentru persoane vârstnice. Numai că, în teren lucrurile nu s-au urnit aşa repede cum a gândit ministrul. Abia săptămâna trecută, Primăria Baia de Arieş a încheiat contractual de finanţare cu Agenţia pentru Prestaţii Sociale Alba.

Finanţare pentru 30 de paturi

„În cadrul centrului social de la Baia de Arieş o să avem aprobată finanţarea pentru 30 de paturi. Practic o să primim lunar 1.500 de lei pentru fiecare vârstnic care va fi cazat aici. Beneficiarii vor primi trei mese pe zi şi vor fi monitorizaţi din punct de vedere social şi medical“, a explicat Gheorghe Bora, primarul oraşului Baia de Arieş.

Până atunci, este în derulare procedura pentru angajarea personalului care va lucra la viitoruul azil: şef de centru, contabil, administrator, trei infirmiere, tot atâţia îngrijitori şi doi muncitori. Concursul este programat pentru 30 iunie. 

În lucru este şi proiectarea. Abia ulterior vor începe lucrările de transformare a fostului Spital în azil de bătrâni. Costurile sunt estimate la 200.000 lei şi sunt suportate de la bugetul local.

„În fiecare salon vor fi câte două paturi. Vârstnicii vor avea acces la apă menajeră în cameră, ca mobilier vom pune câte o masă, noptiere, dulapuri, ca să fie cât mai apropiat de condiţiile de acasă. Eu cred că, dacă lucrurile merg cum le-am planificat, în octombrie să putem primi primii beneficiari“, a completat primarul din Baia de Arieş.

Pentru început, „ofeta“ Primăriei este de cazare gratuită, timp de trei luni. Ulterior, vârstnicii ar urma să plătească lunar pentru serviciile oferite 60 la sută din valoare pensiei. Deocamdată, în fostul spital funcţionează doar un centru de permanenţă, unde activează opt medici de familie şi tot atâţia asistenţi medicali din oraş. Cadrele medicale asigură practic asistenţa medicală primară.

„Deocamdată, în fiecare din cele trei spitale care au fost desfiinţate este funcţional câte un centru de permanenţă, de care sunt responsabili medicii de famile. În ceea ce priveşte responsabilitatea pentru căminele sociale prognozate de Ministerul Sănătăţii în Alba, acestea se pot înfiinţa doar după ce spitalele sunt desfiinţate de Consiliile locale. Doar în cazul celui de la Baia de Arieş s-a întâmplat acest lucru“, a precizat Horea Timiş, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Alba.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!