Foto Locul unde oamenii fac terapie cu pisici. „Ies un alt om de acolo, parcă îmi smulg grijile”

0
Publicat:

Mai mulți medici veterinari din județul Botoșani au deschis un loc aparte. Este vorba despre o cafenea cu pisici, o zonă în care oamenii se pot bucura de o cafea, dar și de o terapie gratuită cu feline. Majoritatea animalelor au fost salvate de pe stradă sau din medii abuzive.

Cafeneaua în care pisicile și cafeaua devin o formă de terapie FOTO Cosmin Zamfirache

In municipiul Botoșani se află un loc cu totul și cu totul aparte. Este vorba despre o cafenea unde poți servi o băutură caldă, dar te poți relaxa jucându-te cu un număr impresionant de pisici, extrem de afectuoase. Conceptul aparține unui grup de veterinari botoșăneni, un soi de doctori fără arginți ai animalelor traumatizate sau aruncate pe străzi. 

„La Mâtze”, locul cu 100 de pisici și terapie spirituală

Povestea acestui loc începe cu doi medici veterinari extrem de pasionați de meseria lor. Ei sunt Daniel Bejenariu și Dănuț Bratu, doi tineri de aproximativ 35 de ani, care și-au dedicat întreaga viață salvării animalelor abandonate, abuzate și neglijate. Din 2013, de când au terminat facultatea la Iași, cei doi medici au reușit să sterilizeze peste 30.000 de câini maidanezi, tocmai pentru a rezolva fenomenul într-o manieră umană. Totul pe cheltuiala lor. Daniel Bejenariu și-a transformat și casa în adăpost profesionist pentru animale abandonate. A salvat cai, câini, pisici, berze, căprioare, țapi, și orice animale care ajungea la un moment dat într-o situație critică, mai ales din cauza cruzimii sau neglijenței oamenilor.

Medicul Daniel Bejenariu FOTO Cosmin Zamfirache

În 2021, Daniel Bejenariu și Dănuț Bratu aveau grijă de peste 180 de pisici salvate de pe străzi. Între timp numărul lor a crescut. Daniel și colegul său au ajuns să cumpere animale de la stăpânii abuzivi doar pentru a le salva. Au reușit să ia legătura cu asociații din străinătate și de atunci sunt efectiv „doctorii fără arginți” ai animalelor obijduite. Împreună au și o clinică veterinară modernă, în municipiul Botoșani, dar nu au renunțat la voluntariat și ideea de a-i aduce pe oameni și pe animale împreună într-un mod armonios. Așa s-a născut cafenea „La Mâtze”, situată exact în clinica veterinară.

Pisicile din cafenea FOTO Cosmin Zamfirache

Este un loc destul de intim, care seamănă mai degrabă cu o cafenea rustică, dar în care trăiesc nu mai puțin de 100 de pisici. Toate sunt salvate de pe străzi sau din situații limită. Au fost îngrijite, tratate și întreținute. În momentul de față sunt un adevărat răsfăț pentru iubitorii de animale. Pisicile sunt cazate în peste 10 încăperi speciale, cu tot ce au nevoie, de jur împrejurul spațiului de servire al cafenelei. Clienții pot servi o băutură caldă și în același timp pot intra și se juca în voie cu toate pisicile. Toate sunt prietenoase și dornice de afecțiune.

Cafeneaua cu pisici FOTO Cosmin Zamfirache

„Oricine poate veni să servească o cafea, de exemplu. Se relaxează în ambientul realizat și totodată se poate juca cu pisicile din camerele adiacente. Ele sunt dornice de afecțiune. Toate sunt pisici de adăpost, care au stat la noi mult timp. Au ajuns la noi din varii motive, găsite pe străzi, cu diferite probleme. Au fost tratate, îngrijite. Și sunt și în continuare, dar în adăpost nu aveam timp să le acordăm atenția cuvenită. Erau prea multe. Aici au această șansă”, spune Daniel Bejenaru. 

Un loc pentru oameni și pisici

Cafeneaua cu pricina nu este doar un loc de joacă al oamenilor cu pisicile, ci și un spațiu de terapie, mărturisesc medicii botoșăneni. Mai precis, pisicile, spun specialiștii, sunt efectiv un anxiolitic și antidepresiv puternic. Într-o societate stresantă, câteva ore petrecute cu pisicile pot avea efectul unei adevărate terapii. Studiile de altfel arată că în general pisicile au un efect calmant, reducând stresul. Cei care iau contact constant cu pisicile sunt cu 30% mai puțin predispuși la boli cardio-vasculare. Tot studiile arată că zgomotul produs de torsul pisicilor se încadrează în intervalul 25-240 Hz, frecvența care efectiv grăbește procesul de vindecare al rănilor, oaselor și tendoanelor. Tocmai pe această idee s-a conturat și cafeneau cu pisici a veterinarilor botoșănenilor.

Copiii se distrează în cafeneaua cu pisici FOTO Cosmin Zamfirache

Beneficiul este reciproc. Pisicile primesc afecțiunea de care au nevoie, iar oamenii stabilitatea psihică. „Este un concept gândit mult ca să fie bine în special pentru pisici, dar și pentru oameni. Pisicile primesc afecțiunea și atenția de care au nevoie iar oamenii au parte de aceea terapie extraordinară care ți-o poate oferi contactul cu pisicile. Am primit deja un feedback foarte bun, de la mai multe persoane care chiar aveau nevoie de asta, nu vreau să intru în detalii, dar chiar aveau nevoie de ajutorul pisicilor. Și rezultatele au fost incredibile, după câteva zile de poposit pe la noi. Este o formă de terapie extraordinară. Un beneficiu reciproc”, spune Daniel Bejenariu. De la deschidere, încă de acum trei săptămâni, numeroși botoșăneni au venit pentru a căuta alinare sau relaxare în compania pisicilor.

Familia de pisici albe găsite la gunoi FOTO Cosmin Zamfirache

„Eu trăiesc în Londra de 15 ani, dar vin să o văd pe mama. Am venit din curiozitate. Am avut o senzație incredibilă de relaxare, parcă mi-am reparat zone afectate din suflet de mult timp. Este incredibil ca spațiu de regăsire”, mărturisește Adelina. Pentru David, o oră de „terapie” în compania pisicilor echivalează cu o zi liberă: „Efectiv vin și-mi comand o cafea sau un ceai. Apoi intru și socializez cu pisicile. Sunt foarte afectuose, torc, te învăluie parcă. Ies un alt om, parcă îmi smulg grijile”.

„Se spune că pisicile alungă gândurile negative”, spune și medicul Daniel Bejenariu. În plus, oricine își dorește o pisică, o poate adopta. Nu oricum, ci doar dacă își asumă că poate avea grijă de ele și că are spațiul adecvat. În plus, sunt anumite condiții puse de medici tocmai pentru ca animalul să nu se întoarcă într-un adăpost. 

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”