Breaking Fiul unui cunoscut medic, găsit decedat într-o clinică din Capitală. S-ar fi stropit cu o substanță inflamabilă și și-a dat foc
0Descoperire macabră în Capitală. Un tânăr în vârstă de 27 de ani, fiul unui cunoscut medic, a fost găsit decedat într-o clinică din Capitală.
Potrivit informațiilor preliminare, acesta s-ar fi stropit cu o substanță inflamabilă, apoi a aprins focul, potrivit Antena3.
Descoperirea a fost făcută chiar de către tatăl său, medic stomatolog.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care tânărul și-a pierdut viața, iar la fața locului sunt efectuate cercetări de către criminaliști.
Descoperirea a fost făcută chiar de către tatăl său, cel care deține clinica.
Bărbatul a încercat disperat să-și salveze fiul, însă flăcările erau extrem de violente.
Surse apropiate anchetei susțin că victima locuia deasupra clinicii și ar fi suferit de depresie. De asemenea, ar fi lăsat în urmă un bilet de adio, care urmează să fie analizat de anchetatori.