Video Trump l-a asigurat pe președintele Karol Nawrocki că SUA este gata să trimită şi „mai mulţi” soldaţi americani în Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a fost primit la Washington cu toate onorurile, inclusiv printr-un survol de avioane de luptă deasupra Casei Albe. Președintele Donald Trump l-a asigurat pe omologul său polonez că SUA nu va retrage trupele din Polonia, ba chiar e gata să trimită „și mai mulți” soldați.

Donald Trump și Karol Nawrocki/FOTO: X

El s-a declarat chiar gata să trimită şi „mai mulţi” soldaţi americani în Polonia. „Nici măcar nu ne-am gândit să retragem trupele din Polonia (...) Vom ajuta Polonia să se protejeze”, a spus preşedintele american, aşezat alături de oaspetele său în Biroul Oval, scrie News.ro.

Trump, care l-a întâmpinat pe preşedintele Nawrocki cu un survol militar, a declarat că SUA au o „relaţie extraordinară” cu Polonia. 

Astăzi, avem 10.000 de soldaţi (americani) şi acest lucru semnalează lumii şi Rusiei că suntem împreună”, a comentat Karol Nawrocki.

El a subliniat că Polonia nu este un „pasager clandestin” în NATO, evidenţiind nivelul cheltuielilor militare ale ţării, care, a promis el, vor ajunge la 5% din produsul intern brut. Acesta este pragul stabilit de preşedintele american pentru bugetul de apărare al membrilor NATO.

În contextul în care prezența militară a SUA rămâne una dintre problemele centrale ale Varșoviei, Nawrocki a declarat după întâlnire că el şi Trump au discutat despre creşterea numărului de trupe americane şi că Trump a garantat cu tărie securitatea Poloniei.

Fapt extrem de rar, avioane de luptă au survolat Casa Albă sub privirile celor doi lideri, la scurt timp după sosirea şefului statului polonez.

Survolul a fost un omagiu adus unui pilot al forţelor aeriene poloneze care a murit pe 28 august, când avionul F-16 pe care îl pilota s-a prăbuşit în timpul pregătirilor pentru un spectacol aerian în Polonia. Pilotul în cauză, Maciej Krakowian, cunoscut sub numele de „Slab”, era, la 37 de ani, unul dintre cei mai experimentaţi şi recunoscuţi aviatori polonezi.

Avioanele de luptă au survolat Casa Albă miercuri într-o formaţie specială („missing man”, „formaţia celui dispărut”), rezervată acestui tip de omagiu. Acest salut aerian „ilustrează relaţia specială dintre cele două ţări”, a comentat pentru AFP purtătoarea de cuvânt adjunctă a Casei Albe, Anna Kelly.

După victoria sa din iunie la alegerile prezidențiale, Nawrocki a fost felicitat de președintele SUA, care și-a asumat victoria aliatului său, adăugând că rezultatul a șocat Europa.

„Aliatul lui Trump câștigă în Polonia, șocând toată Europa. Felicitări Polonia, ai ales un câștigător”, a scris președintele SUA pe rețeau sa de socializare.  

Trump l-a primit pe Nawrocki la Casa Albă înaintea turului I al alegerilor prezidențiale din Polonia. Iar în mai, grupul conservator CPAC a organizat prima sa reuniune în Polonia pentru a-i da un impuls lui Nawrocki. Kristi Noem, secretarul american pentru Securitate Internă și un aliat proeminent al lui Trump, l-a lăudat puternic pe Nawrocki și i-a îndemnat pe polonezi să voteze pentru el.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”