Susan Rice, ambasadorul american la ONU: "Voi fi întotdeauna pregătită să-mi servesc ţara, cât timp va dori preşedintele Obama"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Susan Rice, una dintre persoanele despre care se spune că ar avea şanse la postul de secretar de stat al SUA, a declarat luni cã este încântată sã-şi continue activitatea la ONU.

"Îmi place activitatea mea aici, la Naţiunile Unite. Întotdeauna mi-a plãcut munca mea şi-mi va plãcea mereu, în special în perioada actualã. Voi fi întotdeauna pregãtitã sã-mi servesc ţara, cât timp preşedintele Obama va dori", le-a declarat ambasadorul american jurnaliştilor, imediat dupã alegerea Statelor Unite în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

Potrivit AFP, numeroase persoane au speculat în legãturã cu numirea lui Susan Rice în locul lui Hillary Clinton, actuala şefã a diplomaţiei americane.

Zvonurile au pus însã la îndoialã faptul cã Senatul va confirma aceastã eventualã numire, dupã declaraţiile pripite şi eronate ale ambasadorului american la ONU în legãturã cu atentatul terorist comis la 11 septembrie asupra consulatului SUA la Benghazi.

Hillary Clinton şi Barack Obama i-au luat apãrarea doamnei Rice, dupã ce aceasta afirmase iniţial cã a fost vorba despre o manifestaţie "spontanã".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort