Moartea misterioasă a trei bărbați din Kansas City după ce s-au uitat la un meci: „Nimic nu are sens”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbați au fost găsiți morți în curtea din spatele unei case, după ce au urmărit meciul echipei Kansas City Chiefs. Două săptămâni mai târziu, încă nu este clar ce i-a ucis. Incidentul tragic ar fi avut loc pe 7 ianuarie.

Poliția investighează moartea misterioasă a celor 3 bărbați FOTO Arhivă Adevărul

Atunci, 4 prieteni, fani ai echipei Kansas City Chiefs s-a reunit pentru a urmări ultimul meci al sezonului regulat. Trei dintre aceștia nu s-au mai întors acasă. Familiile lor deveneau din ce în ce mai neliniștite. În cele din urmă, în noaptea de marți, 9 ianuarie, o femeie a sunat la poliție după ce a făcut o descoperire îngrozitoare, relatează CNN.

"Am primit un telefon la serviciu în care mi s-a spus că fiul meu a murit", a declarat Jennifer Marquez, mama unuia dintre bărbați. "Și că l-au găsit înghețat în curtea din spate".

Fiul ei, David Harrington, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit mort în curtea casei unui prieten din Kansas City Northland. La fel și Ricky Johnson, în vârstă de 38 de ani, și Clayton McGeeney, în vârstă de 36 de ani. Poliția a declarat că nu a găsit "niciun semn evident de violență".

Niciun suspect în acest caz

Nimeni nu a fost arestat sau inculpat în acest caz misterios. Un medic legist investighează pentru a vedea ce a cauzat moartea bărbaților. Un avocat al bărbatului care locuia în casa în care au fost găsite cele 3 cadavre a declarat că clientul său cooperează cu autoritățile.

"Deci, este devastat de pierderea prietenilor săi", a declarat John Picerno pentru KMBC, afiliat CNN. "Dacă ar fi fost ceva ce ar fi putut face pentru a-i ajuta, ar fi făcut-o."

Dar, mai mult de două săptămâni mai târziu, misterul continuă să persiste în comunitatea din Kansas City. Părinții lui Harrington au declarat că nu înțeleg ce s-a întâmplat.

"Și când a murit de fapt?" a întrebat tatăl lui Harrington, Jon Harrington. "A fost găsit după 48 de ore". "Nimic nu are sens în acest moment", a spus mama sa, Jennifer Marquez.

„Și-a dat seama că se întâmplă ceva"  

Logodnica unuia dintre bărbații dispăruți a pătruns în casa cu pricina, în căutarea acestuia. Poliția a declarat că apelul de urgență a venit de la logodnica unuia dintre cei trei bărbați morți, care a mers să-l caute în casa prietenului. (Nu este clar dacă bărbații au urmărit meciul acolo sau au trecut pe acolo după aceea). Potrivit lui Marquez, logodnica i-a spus ce s-a întâmplat.

"Mi-a spus că a încercat ușile, a încercat poarta și, în cele din urmă, și-a sunat iubitul. Telefonul spunea că Clayton era acolo. Așa și-a dat seama că se întâmplă ceva."

Potrivit lui Marquez, după ce nimeni nu a răspuns la ușă, femeia a intrat în casă printr-o fereastră. O declarație a poliției a spus că ea „a pătruns prin subsol”.

"Ea striga numele lui Clayton", a spus Marquez.

În cele din urmă, ea a sunat la poliția din Kansas City. Potrivit unei declarații a poliției, ofițerii "au răspuns apelului și au confirmat că era un cadavru în curtea din spate. În urma investigațiilor suplimentare, ofițerii au localizat alte două cadavre în aceeași zonă".

În comunicatul poliției se precizează că "rezidentul casei a fost cooperant cu detectivii în ziua în care au fost descoperite persoanele decedate".

A adormit în timp ce prietenii săi au plecat

Ceea ce nu înțeleg părinții lui Harrington este cum de a trecut tot acest timp, fără ca rezidentul casei să știe că prietenii săi erau dispăruți sau morți.

Avocatul bărbatului a refuzat o cerere de interviu din partea CNN, scriind: "Nu mai fac niciun comentariu până când nu va fi publicat raportul autopsiei". The Kansas City Star a relatat că acesta a spus că a adormit în timp ce cei trei prieteni au plecat și nu a știut că, de fapt, erau în curtea din spate. Într-un interviu acordat KMBC, Picerno a respins ideea că clientul său ar fi făcut ceva greșit.

"Haideți să aflăm ce s-a întâmplat înainte de a încerca să aruncăm vina asupra unei persoane nevinovate", a spus el.

După ce a aflat că fiul ei a murit, Marquez a spus că a întrebat un ofițer de poliție dacă au pus în aplicare un mandat de percheziție la casă. Ea a spus că ofițerul i-a spus că totul va căpăta sens atunci când vor fi gata necropsiile.

Ca răspuns la solicitarea CNN, poliția din Kansas City a emis o declarație în care se spune că „următorul pas în cadrul anchetei este primirea concluziilor (preliminare sau finale) de la medicul legist, Frontier Forensics, cel care stabilește cauza morții".

Nici avocatul, nici poliția nu au spus când vor fi făcute publice rapoartele de autopsie.

Salvase viața unui bărbat

Marquez și-a amintit cu drag de fiul ei. Ea a spus că a avut un grav accident de mașină când era însărcinată în șapte luni cu el. A fost transportată cu avionul la spital. El era în suferință fetală și i s-a spus că se va naște mort sau cu leziuni cerebrale.

"Și a ieșit perfect", a spus ea, cu vocea frântă.

Ea a spus că Harrington a salvat viața unui bărbat în 2022. Într-o postare pe rețelele de socializare pe care ea a împărtășit-o cu CNN, el scrisese: "Tocmai am scos un bărbat în vârstă și câinele său din această dubă în flăcări, înainte ca pompierii să ajungă acolo. Era prins în scaunul mașinii în flăcări. Chestii tipice de luni, știți. El este bine, și câinele la fel".

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare