Video Vladimir Putin a ignorat întrebările jurnaliștilor prezenți la summitul din Alaska, prefăcându-se că nu înțelege sau nu aude. Explicația Kremlinului

0
Publicat:

Summitul Trump-Putin, desfășurat la Anchorage, Alaska, s-a încheiat cu o conferință de presă comună care a durat doar câteva minute și în care cei doi șefi de stat au făcut declarații, fără a răspunde întrebărilor jurnaliștilor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat situația. FOTO: AFP

Deși inițial s-a anunțat că nu va exista o discuție tête-à-tête, liderii celor două puteri au urcat împreună în mașina prezidențială a lui Trump și au pornit singuri spre locul summitului, fără însoțitori sau traducători.

Vladimir Putin a ignorat întrebările reporterilor despre încetarea focului și victimele civile din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat decizia, precizând că „președinții Rusiei și Statelor Unite au decis să nu răspundă la întrebări pentru că au făcut declarații cuprinzătoare”.

„Preşedinţii Rusiei şi Statelor Unite, Vladimir Putin şi Donald Trump, au decis să nu răspundă la întrebări pentru că au făcut declaraţii cuprinzătoare la conferinţa de presă finală”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, conform TASS, citat de News.ro.

El a adăugat că întâlnirea a fost „foarte pozitivă” și că liderii au convenit să continue pe „calea căutării unor opțiuni comune de soluționare pașnică” a conflictului.

Totuși, în privința Ucrainei, cei doi președinți nu au anunțat nimic concret. Donald Trump a declarat după întrevedere că au fost înregistrate „unele progrese”, dar a subliniat că „nu există niciun acord până nu se ajunge la un acord”.

Summitul Trump–Putin de la Anchorage a durat aproape trei ore și a reprezentat prima întâlnire directă dintre cei doi lideri din ultimii cinci ani.

La Anchorage, zeci de manifestanți au ieșit în stradă pentru a-și arăta sprijinul față de Ucraina. Presa occidentală a remarcat contrastul între atmosfera festivă a primirii lui Putin și atitudinea mult mai rezervată a lui Trump în timpul vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, în februarie.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple