„Cadoul“ grotesc adus de Prigojin la înmormântarea bloggerului militar ucis în atentatul de la Sankt Petersburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondatorul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a participat sâmbătă la ceremonia funerară în onoarea bloggerului militar și voluntar Maxim Fomin, cunoscut și sub numele de Vladlen Tatarski, care a fost ucis într-o explozie la Sankt Petersburg. Înmormântare a avut loc sâmbătă la cimitirul Troiekurovskoie din Moscova, iar Prigojin a adus drept „ofrandă“ un baros personalizat.

„Astăzi, vreau să îmi exprim recunoștința față de Vladlen Tatarski, atât din partea mea, cât și din partea luptătorilor Wagner. Tatarski a făcut multe pentru a ne ajuta să ne îndreptăm spre victorie și să eliminăm inamicul. Îi suntem recunoscători pentru asta și ne vom aminti de el pentru totdeauna. El este un soldat care rămâne cu noi, a cărui voce va trăi pentru totdeauna, spunând doar adevărul", a declarat Prigojin, potrivit agenției ruse de presă TASS.

Potrivit sursei citate, doar prietenii apropiați au avut voie să intre în sala unde a avut loc ceremonia funerară, la care au participat și cântărețul de muzică rap Akim Apachev și fostul ministru al Informațiilor din republica separatistă Donețk, Daniil Bejonov.

Barosul lăsat drept ofrandă de Prigojin este un simbol al grupării de mercenari Wagner, care își ucide foștii membrii acuzați de dezertare cu lovituri de baros.

Maksim Fomin, unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri militari ruși, a fost ucis duminică, 2 aprilie, într-o explozie produsă într-un bar din centrul orașului Sankt Petersburg. Autor al unor materiale făcute pe linia frontului din Ucraina sub pseudonimul Vladlen Tatarski, Fomin era un susținător vocal al invaziei ruse și promova cele mai nocive idei, inclusiv genocidul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?