UE reacționează în cazul survolării spațiului aerian al R. Moldova de șase drone: „O provocare” din partea Moscovei
0Bruxelles, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, a reacționat, subliniind că „această încălcare a spațiului aerian este o altă provocare deliberată din partea Rusiei” și că face parte dintr-un șir de acțiuni ce vizează și spațiul aerian al UE.
„Această încălcare a spațiului aerian este o altă provocare deliberată din partea Rusiei. Face parte dintr-un tipar mai larg al dronelor rusești care pătrund în spațiul aerian al UE, un fapt fără precedent atât ca amploare, cât și ca imprudență”, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Anouar El Anouni.
Pe fondul acestor incidente, Uniunea Europeană a reiterat că va susține în continuare Republica Moldova pentru a-și îmbunătăți capacitățile de combatere a amenințărilor hibride.
,,Mesajul nostru este clar: UE va continua să sprijine Republica Moldova în consolidarea capacităților sale. Avem o cooperare foarte solidă cu Moldova, care va fi consolidată în continuare, inclusiv prin intermediul Facilității Europene pentru Pace, care este în desfășurare și a crescut constant atât calitativ, cât și cantitativ din 2021”, a conchis Anouar El Anouni.
Cele șase incidente
În data de 25 noiembrie, responsabilii Ministerului moldovean al Apărării au anunțat că șase drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării lor, incidentele fiind înregistrate în noaptea de 24 spre 25 noiembrie. Iar un aparat de zbor a căzut într-o livadă din nordul Republicii Moldova. Aceasta avea înscripția Z. O altă dronă, de tip Shahed, a survolat teritoriul moldovean și apoi pe cel românesc, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră din țara vecină, subliniind că autoritățile române au fost informate despre acest caz.
A doua zi, Oleg Ozerov, ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău, a fost convocat de urgență la Ministerul de Externe al Republicii Moldova, unde a fost expusă pe scări drona rusească care a căzut cu o zi mai devreme în nordul țării vecine.
Oleg Ozerov a negat că drona aparține Rusiei, susținând că acest caz trebuie investigat, așa cum este și cazul depistării armamentului în camionul de la frontiera moldo-română.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe i-au înmânat o notă de protest în legătură cu survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova de șase drone, calificând aceste acțiuni drept absolut inadmisibile care reprezintă o încălcare gravă a suveranității țării și o amenințare directă la adresa securității naționale și regionale.
Săptămâna trecută, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat „ilegal” de o altă dronă.
A doua zi, data de 20 de noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe moldovean l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, diplomatul susținând că nu există probe care să confirme că aparatul de zbor este rusesc.
De la începutul războiului din Ucraina și până acum, mai multe bucăți de rachete sau de drone au fost găsite pe teritoriul statului vecin.